Noutăți

Lumea fantasticului coboară în Piața Libertății din Timișoara

„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, un spectacol de teatru cu marionete gigantice și muzică live, va avea premiera între 23-25 iulie 2021, în Piața Libertății. De vineri până duminică, începând cu ora 21:00, piața se va transforma într-o lume a fantasticului, în care fiecare element prezent are o conotație specială. De la personajele mitologice specifice basmelor românești, până la aranjamentul publicului, în spirală, formă ce are multiple semnificații spirituale, spectacolul promite să pună în valoare basmul cu toate subînțelesurile sale, dar și să aducă în prim-plan importanța interpretării lui în contemporaneitate. 

Spectacolul este realizat în cadrul proiectului Cămine în mișcare: Centriphery și este rezultatul colaborării artiștilor Ciprian Tauciuc, Conny Zenk (Austria – Festival der Regionen/RAD Performance), Lia Pfeiffer, Livia Coloji, Ovidiu Mihăiță și Xiri Noir (Danemarca – Dansehallerne), alături de actori timișoreni și din țară, muzicieni și voluntari din cadrul comunității locale. Având ca inspirație povestea omonimă culeasă de Petre Ispirescu în anul 1862, spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” redă o poveste a supranaturalului folcloric românesc, despre filosofia mitologică, nemurire, fericire, viață și moarte.

Pregătirile spectacolului au început încă din luna iunie și implică o rezidență artistică, dar și ateliere tematice (butaforie, poster art, dans contemporan sau sunet), coordonate de artiști internaționali și locali, în vederea activării comunității timișorene. Cetățenii au posibilitatea de a se implica activ și să facă parte din procesul de construire a spectacolului de teatru, pentru care sunt create 14 marionete de mari dimensiuni și alte decoruri din materiale reciclate, precum și să figureze în cadrul acestuia. 

Regia îi aparține lui Ovidiu Mihăiță și scenografia lui Ciprian Tauciuc. De sunet se ocupă Conny Zenk, de muzică – Sol Faur, de coregrafie – Xiri Tara Noir, de costume – Lia Pfeiffer, iar de lumini – Călin Cernescu; maestru păpușar – Cuța Gornic, maestru cor – Beatrix Imre Leila. Designul grafic este realizat de Livia Coloji, iar producția de Bogdan Cotîrță. Distribuția este formată din 50 de actori și muzicieni profesioniști din Timișoara și din țară, alături de iubitori de artă voluntari din comunitatea locală.

Biletele pot fi achiziționate pe https://www.iabilet.ro/bilete-tinerete/ sau din rețeaua iabilet/retea. Veniturile generate de vânzarea de bilete sunt realocate integral în cadrul proiectului. 

Accesul la spectacol se realizează pe bază de bilet. Copiii sub vârsta de 10 ani au acces gratuit, iar vârsta minimă recomandată pentru participare este de 6 ani. Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare; persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Minorii sub 16 ani sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la spectacol. Purtarea măștii pe teritoriul spectacolului este obligatorie.

Spectacolul face parte din prima etapă a proiectului Cămine în Mișcare: Centriphery, care cuprinde și alte evenimente conexe, desfășurate în perioada 10-25 iulie 2021. 

Minor Gestures Into Dance – 10, 14 și 17 iulie, între orele 10:00 și 13:00, la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT)

Atelierul coregrafic este despre puterea și politica gesturilor mici. Acesta a conținut o parte de exercițiu în studioul de la Casa Tineretului și o sesiune de practică, în care participanții au mers merge la piața locală, pentru a se lăsa inspirați de mirosuri și gesturi. Atelierul face parte din cercetarea artistică pentru spectacolul de teatru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.


SoundRIDE – 14 iulie, ora 20:00, Piața Libertății

Evenimentul a reunit într-un format inedit muzica artiștilor din Timișoara și Viena. Pe biciclete, echipați cu boxe, timp de trei ore, străzile orașului au devenit scena unui univers sonor în mișcare. La eveniment au participat peste 100 de persoane. SoundRIDE a fost organizat de RAD Performance, Pedallez, Asociația Prin Banat, Masa Critică și Ciclocurier.


Centriphery Transformation Incubator – din 21 iulie până în 25 iulie, între orele 18:00 și 21:00, în Piața Libertății

Instalația este în continuă dezvoltare și arată evoluția proiectului Centriphery din 2018 până în prezent și intervențiile artistice din fiecare țară gazdă. Până acum, expoziția a fost prezentată în Austria, Țările de Jos și Danemarca, iar la finalul proiectului în România, va fi expusă în cadrul Centriphery Bulgaria (septembrie 2021). 


Centriphery Artist Talks – 24 iulie, ora 10:00, AMBASADA

Artiștii din cadrul proiectului vor fi invitați să împărtășească din experiențele organizării proiectului Centriphery în contextul pandemiei. La eveniment vor participa și reprezentanți ai partenerilor internaționali ai proiectului Centriphery.  


În 2021, proiectul european Centriphery este organizat în România de Asociația Prin Banat și desfășurat în cadrul programului cultural Cămine în Mișcare – Moving Fireplaces. 

Parteneri locali: Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, teatrul independent timișorean Auăleu, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, AMBASADA și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. 

Proiect co-finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. 

Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Proiectul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara. Conținutul proiectului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.

Mai multe detalii și noutăți despre proiect, pe: prinbanat.ong, camineinmiscare.ro și centriphery.eu. 


Despre Centriphery

Deoarece fiecare periferie are propriul său centru, Centriphery oferă cetățenilor așa-numitei „periferii” o voce centrală în explorarea și transformarea narațiunilor și miturilor locale și îi încurajează să participe la recrearea identităților locale și a narațiunilor europene. Condus de Festival der Regionen (Austria), acest proiect european de anvergură reunește 8 parteneri: New Culture Foundation (Bulgaria), Dansehallerne (Danemarca), Espoo City Theatre (Finlanda), La Manufacture Collectif Contemporain (Franța), Rijeka 2020 – European Capital of Culture (Croația), Cultura Nova Festival (Țările de Jos), Walk & Talk (Insulele Azore, Portugalia) și Asociația Prin Banat (România).