Povestea mea începe într-o gară. A ta pe unde te poartă inspirația ….
Eu am ajuns însă la Covăcița cu o mașină roșie, nu cu trenul. Gara am găsit-o din întâmplare, cum îmi place mie, plimbându-mă fără direcție pe străzi parfumate cu miros de tei. Este 2022, iunie. (căutam un restaurant și am ajuns aici)
Presupun că am coborât din tren, m-am așezat pe bancă, iar apa la cișmea curge. Iedera din gară foșnește în bătaia vântului Coșava, o șopârlă mică mă întâmpină. Ea din soare, eu luminată de becul aprins din gară. Sunt ON AIR, cum s-ar spune. A fugit sub fustă, acum stă lângă mine. Nu știu ce îmi povestește. Știu că eu am de simțit și de scris. Toate s-au întâmplat în valuri, în etape, chiar dacă nu prea m-a surprins vreo formă de relief. Cea mai câmpie din câmpii. Străzi lungi, fără final, care duc spre un orizont albastru.
Am găsit gara din Covăcița după două zile. Sunt in Serbia, în Banat, am trecut granița la Foeni, la oră și jumătate de Timișoara. Cu o mașină roșie, cum ți-am spus. Adun povești de viață, învăț istorie, vorbesc sârbește, română, germană și aud pe străzi și alte limbi. M-am întors în copilărie, sunt din nou în Freidorf, pe strada Comuna din Paris. Asta simt. Mă simt acasă. Și da, prefer să știi că am ajuns aici cu trenul, chiar dacă trenul aici nu mai oprește demult.
Cântă păsările, cu cu, cu cu, să mă întind pe bancă, să cucăi un pic cu mirosul de tei în nas.
Am tot mers în jos pe strada Maršala Tita, foarte lungi străzile aici și nu te poți abține să nu le iei la pas. Mai furi o caisă, o gutuie necoaptă. Nu te obosesc, doar te ademenesc să le parcurgi până unde nu mă vezi.
Pictura naivă din Covăcița. M-am îndrăgostit de Janoš Martin. Ce tare bate vântul. Oare câte despărțiri sau reîntâlniri s-au întâmplat aici pe singura linie a peronului? Gardul ăsta de fier a ruginit de la lacrimi, de la ploaie, de la singurătate?! … Nu mai oprește nici un tren aici.
Am văzut cândva în Timișoara, când traversam Gara de Nord, un regizor de teatru care mergea la braț sau de mână cu liniile de tren … m-am tot uitat din urmă. Merita o fotografie.
Cra-cra, plin de ciori în loc de vagoane de tren cu oameni. Stau pe linii, aliniate. Cra-cra. Nimic apocaliptic, atâta liniște cu cip-cirip și cra-cra.
Să îmi imaginez că aștept un tren. Scopul meu este să te inspir pe tine. Să îți ofer material. Tocmai trece un tren de marfă, 3 minute de tâm-tâm-tâm-tâm și miros de șine.
Credit foto: Mircea Sorin Albuțiu