BANATUL: PERSPECTIVE CONTEXTUALE ACTUALE

SISTEMUL TERITORIAL BĂNĂȚEAN.
REȚEAUA DE AȘEZĂRI CA SOCLU AL DIMENSIUNILOR SOCIO-ECONOMICE

Regiune istorică și spațiu mental și identitar consacrat, cu geometrie variabilă de-a lungul timpului, Banatul românesc încă mai lasă loc discuțiilor cu privire la limitele sale geografice. Unii autori (Ancuța, 2008) iau drept reper limitele istorice ale acestuia, respectiv Mureșul și Dunărea la nord și sud și Munții Poiana Ruscă și Retezat la est. Alții (Crețan, Turnock, & Woudstra, 2008) abordează o analiză psihosocială, plecând de la intensitatea polarizării (Combes, Mayer, & Thisse, 2008) și de la orientarea fluxurilor. În acest sens, trasarea limitei nordice a Banatului reprezintă un subiect de actualitate, plecând de la considerentul că Valea Mureșului și Podgoria Aradului, ca spații interstițiale tradiționale, tind să graviteze tot mai mult în jurul Timișoarei. O altă perspectivă de luat în calcul odată cu repermeabilizarea frontierelor de stat (cu Ungaria și, tot mai mult, cu Serbia) este abordarea Banatului ca sistem teritorial transfontalier (Popa, 2006), în care fenomenul de reteritorializare se poate accentua (Bioteau, 2010). În acest sens, stau mărturie eforturile pe care numeroase companii din Timișoara și împrejurimi le întreprind pentru a capta forța de muncă disponibilă în Banatul sârbesc.

În ce ne privește, din rațiuni de ordin statistic și administrativ, vom utiliza în acest capitol o delimitare a Banatul care cuprinde:

• toate comunele județelor Timiș și Caraș-Severin;
• comunele arădene de la sud de Mureș, dar și pe acelea a căror suprafață sau localități componente se află la sud de Mureș (Săvârșin, Bârzava, Conop etc.);
• comunele din clisura Dunării și municipiul Orșova (județul Mehedinți);
• comuna Zam din județul Hunedoara, pe al cărui teritoriu administrativ se află și localitățile Sălciva și Pojoga.

Sistemul teritorial bănățean trebuie privit dintr-o dublă perspectivă, complementară: macrosistemul natural și cel socio-economic (Ancuța, 2010). Macrosistemul natural reflectă o proporționalitate remarcabilă a altitudinilor și formelor de relief. Practic, ”amfiteatrul” natural al Banatului cuprinde, în jumătatea sudică și estică, treapta munților, cu întregul apanaj al acestora – resurse naturale și zone și specii protejate notabile la nivel național. Partea centrală și vestică este ocupată de treapta dealurilor și mai ales a câmpiilor.

Acest fond natural a influențat de-a lungul timpului structurarea macrosistemului socio-economic. O bună parte din axele majore de comunicații străbat pasuri sau urmează cursul unor văi (culoarele Timișului, Mureșului, Dunării, Bistrei). Mai mult, tipologia rețelei de așezări (vezi fig. 1) este structurată în concordanță cu elemente naturale.

Centrul zonei de câmpie este ocupat de bipolul Timișoara-Arad, centrele demografice și economice ale Banatului și ale vestului țării. Având pentru mult timp dimensiuni demografice și economice comparabile, cele două centre s-au distanțat în ultima jumătate de secol, Timișoara consolidându-și poziția de centru regional odată cu reorganizările administrative postbelice. Mai mult, lucrările recente la autostrada A1 recentrează Timișoara pe axa București – Budapesta, de care beneficia anterior cu precădere Aradul.

În jurul bipolului Timișoara – Arad gravitează, la distanțe aproximativ egale, orașe de dimensiuni comparabile, evidențiate în trecut ca poli rurali, apoi ca mici noduri meșteșugărești și de schimb: Jimbolia, Sânnicolau Mare, Gătaia, Deta, Ciacova, Recaș, Lipova. Apropierea de Timișoara și Arad, posibilitatea navetismului și echiparea teritoriului le conferă acestor orașe o poziție privilegiată la nivel regional.

Un nivel ierarhic inferior Timișoarei și Aradului este reprezentat de municipiile Lugoj și Caransebeș, poziționate pe o axă importantă și aflate la o distanță suficient de mare de Timișoara pentru a-și crea propria zonă de influență, care se încheie la limita cu orașele Buziaș, Recaș și Făget (în cazul Lugojului) și cu văile Timișului și Bistrei (în cazul Caransebeșului).

Orașele din partea meridională a Banatului s-au dezvoltat în primul rând planificat, în legătură directă cu exploatarea resurselor din imediata apropiere (Anina, Moldova Nouă, Bocșa, Oravița), cu dezvoltarea fenomenului turistic (Băile Herculane) sau a funcției de transport (Orșova). Morfologia sudului Banatului explică și faptul că Reșița nu a reușit să-și extindă zona de influență directă decât în mică parte, pe văile Bârzavei, Carașului și Pogănișului.

Așezările rurale bănățene pot fi și ele clasificate în funcție de poziționare, talie și morfologie. În general, în sudul și estul Banatului distingem satele risipite (Munții Cernei), răsfirate (îndeosebi în zonele de deal), dar și adunate în depresiuni, la baza versanților, pe văi sau interfluvii. Zona de câmpie a Banatului oferă un exemplu avangardist de planificare teritorială rurală, dacă este se ne referim la colonizările de acum două secole: sate liniare, bine populate, distribuite la distanțe aproximativ egale unele de celelalte din rațiuni de eficientizare economică.

În contextul Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021, o provocare a proiectului Cămine în mișcare este legată tocmai de luarea în considerare a Banatului ca întreg teritorial, cu centrul și periferiile sale, cu orașele în plin avânt economic, dar și cu altele, destul de numeroase, în declin. Mai mult decât atât, spații întregi reprezintă ruralul izolat: satele din ariile montane, din depresiunea Almăjului sau chiar de pe Valea Dunării au nevoie de acțiune pornită atât de la firul ierbii, cât și de la nivelul politicilor publice centrale și județene. Cu alte cuvinte, drumul către un spațiu bănățean funcțional (în care așezările formează un ansamblu ierarhizat și interacțiunile se bazează pe polarizări la diferite ranguri, începând de la relațiile de proximitate), trebuie să se bazeze și pe structurarea unui spațiu economic. Astfel, relațiile dintre producători, forța de muncă, consumatori și materia primă pot fi maximizate prin investiții la nivel de accesibilitate și echipare tehnico-edilitară a spațiilor izolate. Altfel, discrepanțele dintre ambițiile de secol XXI ale Timișoarei și drumurile de pământ ale satelor îndepărtate riscă să bulverseze regiunea din punct de vedere demografic și funcțional.

STRUCTURA POPULAȚIEI BANATULUI.
TRANZIȚIE DEMOGRAFICĂ ȘI CLIVAJE INFRAREGIONALE

Structura și evoluția demografică a unei regiuni este oglinda cea mai clară a situației sale economice și funcționale. Un spațiu care oferă o gamă de servicii propice locuirii (de la o bună calitate a aerului și până la funcții economice, educative, culturale etc.) va deveni sociopetală, respectiv spațiu atractiv locuirii (Nasrabadi, 2011). Aceasta se aplică independent de scară, de la nivel de stradă până la nivele supraregionale. De aceea, vitalitatea demografică (Renat, 2012) a Banatului merită luată în discuție, ca fond de analiză a unui Banat compozit și heterogen.

În anul 2017, 1.347.836 persoane își aveau domiciliul în teritoriul pe care îl analizăm. Dintre aceștia, mai bine de 842.400 locuiau în mediul urban, ceea ce reprezintă o rată a urbanizării de 62.5% (INSSE, 2017). Această rată de urbanizare poziționează Banatul ca spațiu tranzitoriu între România și Europa Centrală. Reamintim că rata urbanizării în România este una dintre cele mai scăzute de pe continent (54,7%), pe când țări precum Ungaria sau Cehia depășesc 70% (Eurostat, 2017).

Totuși, mai bine de 505.300 de persoane domiciliază în mediul rural, destul de extins și dispersat, mai ales în zonele montane, ceea ce face ca densitatea populației Banatului să fie de doar 65.7 locuitori/km² în 2017, cu mai mult de 20 de procente sub media națională. Acest fapt pune presiune pe capacitatea de planificare și gestionare a teritoriului bănățean care, văzut chorematic, este tot mai clar structurat într-un centru bipolar Timișoara-Arad și o periferie extinsă, în care orașele post-industriale aflate în declin și axele de comunicații nu pot avea un rol structural determinant.

Fiindcă aminteam de vitalitatea demografică, am ales doi indicatori reprezentativi, care să ne ofere un tablou asupra Banatului de astăzi: ponderea tinerilor, respectiv ponderea vârstnicilor în populația totală.

Ponderea tinerilor de sub 14 ani în populația totală (vezi fig. 2) nu este corelată, așa cum poate ne-am aștepta, nici cu fenomenul urbanizării și nici cu alți indicatori de bunăstare materială. Cele mai „tinere comune”, în care peste 20% din populație are sub 14 ani sunt, în ordine descrescătoare Saravale, Ususău, Ticvaniu Mare, Știuca, Măureni, Checea și Giulvăz. Toate acestea au trei lucruri în comun:

1. sunt situate la marginea județelor din care fac parte, la o distanță importantă față de reședința de județ;
2. cuprind o pondere însemnată a minorităților etnice (în special rromi la Saravale, Ticvaniu Mare, Checea, Giulvăz și ucrainieni la Știuca) sau confesionale (în special penticostali la Ususău, Măureni, Giulvăz). Comportamentul demografic al acestor grupuri structurate este consacrat la nivel național, înregistrând rate ale natalității și fertilității net superioare mediilor naționale);
3. sunt comune cu o populație sub 3.000 de locuitori, în care agricultura de subzistență are o pondere însemnată. Cu alte cuvinte, această tipologie confirmă faptul că nu întotdeauna caracteristicile ce țin de distanță, accesibilitate și dezvoltare economică conduc automat la o îmbătrânire a populației, ci ansamblul structurii interne a acesteia.

Aceste comune sunt urmate de un al doilea val (între 18 și 20% sub 14 ani), pentru care explicațiile sunt diferite; este cazul unor comune precum Moșnița Nouă, Dumbrăvița sau Giroc, care au fost cuprinse în ultimii ani de fenomenul rurbanizării (Tali, 2014).

La polul opus, comunele cărora le lipsesc cel mai mult tinerii sunt, crescător, de la 3 la 10%, Brebu Nou, Lăpușnicel, Șvinița, Cornea, Cărbunari, Zorlențu Mare, Mehadica, Copăcele. Din nou, acestea au câteva lucruri în comun:

• toate sunt situate în zona montană și premontană a Banatului, în zone relativ îndepărtate de orașele mari;
• toate sunt compuse din localități mici, având o populație de sub 1.000 de locuitori și, deci, puțină efervescență și dinamism economic, care să le dea motive tinerilor să rămână acolo și să-și întemeieze familii.

Ponderea persoanelor de peste 65 de ani în populația totală (vezi fig. 3) relevă existența unui Banat pe trei niveluri:

• Banatul efervescent, respectiv arealul din jurul orașelor Timișoara și Arad, unde ponderea vârstnicilor este, în medie, de sub 15%. În acest caz, fluxul continuu de tineri nou veniți din alte regiuni ale țării, dar și din zone mai puțin dezvoltate ale Banatului înclină balanța spre o zonă continuă puțin îmbătrânită. Practic, acest spațiu înregistrează valori comparabile cu zone dezvoltate alte Europei: Irlanda, Randstad, Ile de France (Eurostat, Insee, 2017);
• un Banat intermediar, al axelor majore, străbătute de căi de comunicații principale, așa cum sunt drumul European 70 (de la Orșova până după Caransebeș), autostrada A1 și drumul E673 ce traversează țara Făgetului și chiar valea Mureșului, în aval de Bârzava;
• un Banat îmbătrânit, al zonelor rurale îndepărtate din munții Banatului și Poiana Ruscă, unde se înregistrează de trei până la patru ori mai mulți vârstnici decât în jurul Timișoarei. Totuși, aceste zone coincid cu un potențial turistic și ecologic foarte ridicat, oferind o șansă organică pentru dezvoltare. În plus, ele constituie primul „refugiu” turistic și rezidențial secundar pentru locuitorii marilor orașe. O punte de legătură poate fi organizarea de evenimente variate, dar adaptate locului, tocmai pentru a le pune în valoare. Zone precum Văliug – Brebu Nou sau Sasca Montană pot fi considerate în acest sens vârfuri de lance.

EVOLUȚIA NUMĂRULUI DE LOCUITORI.
O DINAMICĂ A EXTREMELOR?

O abordare sintetică a demografiei Banatului stă în evoluția numărului de locuitori. Practic, „câștigurile” și „pierderile” fiecărei localități sunt ilustrate de acest indicator. Am ales să comparăm evoluția numărului de locuitori între anii 2011 și 2017. O primă remarcă este aceea că populația Banatului a rămas relativ stabilă, cu o scădere de cca. 0.05% pe an. Totuși, și în acest caz, trebuie să ne ferim de medii și de cifre absolute. O ilustrare geografică prezintă mult mai evident ceea ce cifrele reci nu acoperă.

Din cele 202 unități administrativ teritoriale analizate, 129 înregistrează o scădere a populației. Practic, în afara localităților din coroanele periurbane principală și secundară ale Timișoarei, aproape toate localitățile pierd locuitori. Această cartografie ilustrează poate cel mai bine cât de „insular” este Banatul actual (fig. 4). Dacă în județul Timiș scăderea este graduală, dinspre centru spre periferii, județul Caraș-Severin înregistrează într-o majoritate covârșitoare scăderi importante, de până la 7%, în acest interval.

Doi factori de stres intervin în legătură cu această evoluție demografică. Dacă termenul „extrem” provoacă teamă în Europa actuală, și evoluțiile demografice extrem de negative sau pozitive trebuie tratate cu prudență.

Un prim factor de stres este evident: scăderea populației pe arii vaste. Aminteam mai sus despre județul Caraș-Severin, dar și despre celelalte „margini” ale Banatului, mai toate în scădere (vezi fig. 5). Lipsa unor poli competitivi din aceste areale și morfologia accidentată face ca reziliența acestor localități să fie foarte slabă. Greu accesibile și slab echipate, aceste așezări intră permanent într-o competiție neloială pentru atragerea de investitori. Se intră, prin urmare, într-o logică recursivă, a lipsei de resurse materiale, urmată de plecarea tinerilor, ce cauzează la rându-i îmbătrânirea demografică și, deci o și mai mare lipsă de resurse umane. Soluția de reabilitare prin cultură este, cert, întotdeauna dezirabilă. Dar când avem de-a face cu areale atât de extinse, suntem nevoiți să apelăm și la propuneri preponderent economice. Pe lângă dezvoltarea turismului în localitățile cu mare potențial, sugerăm investiții publice. De pildă, un drum rapid care să lege Timișoara de capitală traversând Banatul montan, coroborat cu investiții în infrastructura tehnico-edilitară ar mări mult șansele ca investitorii să se situeze și în aceste zonă, creând locuri de muncă și, deci, alternative locuitorilor.

Un al doilea factor de stres este antipodul primului. Creșterea (prea) rapidă a comunelor din periurbanul timișorean poate determina o dezvoltare haotică, dificil de planificat și amenajat și riscă să impună acestor spații modificări ireversibile. „Pata de ulei” timișoreană poate impune tensiuni orașului însuși, prin creșterea ritmului deplasărilor diurne (cu mașina) și, deci, prin intensificarea poluării, aglomerării și timpului necesar de deplasare. În comunele periurbane, creșterea rapidă acompaniată de lipsa unor politici și acțiuni publice de planificare teritorială poate duce pe termen mediu la un efect paradoxal, de scădere a calității vieții. La timpul prezent, este nevoie de un exercițiu de discernământ al modernizării.

CUM SE ”MIȘCĂ” BANATUL?
SPAȚII ATRACTIVE, SPAȚII REPULSIVE.

Atractivitatea teritoriilor (Oliveira, Roca, & Leitão, 2010) reprezintă un fapt strâns legat de calitatea vieții locuitorilor acestora. Există așadar o corespondență directă între cadrul vieții (Gerardin & Poirot, 2010) și amenintățile pe care le oferă un teritoriu și dorința oamenilor de a se muta acolo sau de a-l părăsi, după caz. Banatul nu face excepție de la această regulă, putând identifica aici o varietate de comune, dintre cele mai „atractive” sau „repulsive” din punct de vedere al bilanțului migratoriu general (vezi fig. 6).

Dacă din punct de vedere teritorial, discrepanțele centru-periferie și vest-est sunt destul de evidente, din punct de vedere ierarhic, aproape toate orașele Banatului pierd locuitori, iar în comunele mai îndepărtate hemoragia demografică este și mai accentuată. În cazul orașelor mici, lipsa de perspectivă a tinerilor este principala cauză a emigrării, uneori spre Timișoara sau alte metropole regionale, alteori direct spre străinătate. În cazul Timișoarei și Aradului, explicația pierderii de populație se referă din nou la calitatea vieții și la căutarea unor standarde de viață mai agreabile: mai multă suprafață, o mai bună calitate a aerului, mai puțină poluare fonică etc. Avem de-a face, prin urmare, cu orașe care „se revarsă” spre periferiile lor.

În acest context, unitățile administrative cele mai prolifice sunt comunele periurbane (vezi tab. 1). Dumbrăvița și Girocul, de pildă, au avut numai în anul 2016 peste 100 de nou veniți la 1.000 de locuitori, adică peste 1.000 de stabiliri cu domiciliul pentru fiecare comună! Acestora li se adaugă Moșnița Nouă, Bucovăț, Șag, Sânmihaiu Român și Săcălaz, cu valori cuprinse între 30 și 100 de nou veniți ‰. Cu alte cuvinte, numai în anul 2016, în comunele care se învecinează direct cu Timișoara s-au stabilit cu domiciliul 5.465 de persoane. În acest context, se recomandă abordarea unei viziuni lărgite a planificării teritoriale, Polul de creștere Timișoara necesitând mai multe prerogative și mijloace de dezvoltare integrată a acestui – de acum – spațiu de viață relativ unitar.

DINAMICA FORȚEI DE MUNCĂ.
OCUPAREA POPULAȚIEI ȘI DENSITATEA ANTREPRENORIALĂ

Teritoriu de imigrație prin excelență, Banatul a beneficiat, de secole, de o infuzie de forță de muncă din alte regiuni. De cele mai multe ori, această populație nou venită are în comun o vârstă destul de tânără și pentru că, principalele două tipuri de imigrație sunt cea economică și cea pentru studii (Bartram, 2013). Sunt cunoscute cazuri în care, după al Doilea Război Mondial, orașele bănățene și-au dublat sau chiar triplat populația, factorul principal fiind imigrația. Acest fapt se traduce printr-o pondere însemnată a populației active în populația totală (fig. 7). În general, arealele din apropierea marilor orașe confirmă această regulă, această pondere fiind de peste 70%.

Totuși, zonele aflate în declin din puncte de vedere economic (arealele Reșița-Anina-Oravița, valea Dunării sau valea Bistrei) dețin încă o pondere însemnată a populației active. Acest fapt se traduce automat printr-o pondere ridicată a șomerilor în aceste spații. Dacă pe arii extinse Banatul cunoaște o situație favorabilă în comparație cu media națională, sudul regiunii este încă în dificultate, lipsa infrastructurii determinând un număr redus al investițiilor și al locurilor de muncă disponibile (fig. 8). 

Per ansamblu, o rată foarte redusă a șomajului poate avea o primă consecință creșterea salariilor populației (atunci când cererea de forță de muncă depășește oferta), dar pe termen mediu și lung, acest fapt poate limita potențialul de creștere a noilor investiții. Este, deci, necesară continuarea acțiunilor de atragere de forță de muncă din alte regiuni, model devenit deja tradițional în Banat.

În final, evidențiem oglindirea prosperității economice prin prisma densității antreprenoriale. Numărul și densitatea firmelor (vezi fig. 9) reflectă atât inițiativa antreprenorială existentă într-un teritoriu, cât și efervescența existentă sau potențială a acestuia. În cazul acestui indicator, se pot stabili corelații multiple, centrul antreprenorial al Banatului suprapunându-se peste teritorii cu o bună vitalitate demografică (naturală și mai ales migratorie), dar și cu o echipare satisfăcătoare. Astfel, convergența căilor de comunicații rutiere și feroviare înspre Timișoara au drept consecință o densitate a firmelor de peste 30 la o mie de locuitori, de trei-cinci ori peste media zonelor periferice.

Un ultim bemol este necesar, cu privire la localități „mici și îndepărtate”, care par a se situa peste media regională. Cartografia înșală uneori; Văliugul, Brebu Nou, Bogda, Șiștarovăț sau Bara nu excelează la numărul și densitatea firmelor, însă raportarea acestora din urmă la o populație foarte mică duce la raporturi care ne pot induce în eroare.

MIȘCAREA PIEȚEI IMOBILIARE,
OGLINDĂ A DINAMISMULUI ECONOMIC AL BANATULUI?

Câștigurile și puterea de cumpărare dintr-o regiune reprezintă una dintre expresiile dinamismului economic al acesteia. Între altele, masa și ritmul construcțiilor fizice oglindește capacitatea unui teritoriu de a evolua și de a se (re)structura (Duranton, Henderson, & Strange, 2015). În acest sens, Banatul cunoaște o creștere destul de importantă a numărului de construcții rezidențiale noi (vezi fig. 10).

Dacă în anul 2011 au fost emise 2.419 autorizații de construcții, în 2016 numărul acestora a crescut la 3.120. Totuși, polarizarea acestora este foarte mare. Practic, numai în comunele Dumbrăvița, Moșnița Nouă și Giroc au fost emise 1.073 autorizații, adică o treime din întreaga regiune. Aceste trei comune depășesc sensibil toate cele trei reședințe de județ, punând o presiune foarte mare pe întreaga lor dezvoltare edilitară. „Deșertizarea” domeniului construcțiilor în restul Banatului dă de gândit când vine vorba despre concentrarea și dispersia resurselor, activităților economice și spațiilor de viață.

ATRACTIVITATEA TURISTICĂ A BANATULUI

Cu o durată medie a sejurului de 2.52 nopți, Banatul se situează puțin peste media națională. Totuși, să ne ferim de medii și de rapoarte brute. Dacă în medie Banatul pare a fi un exemplu relativ pozitiv la nivel național, privind geografic problema, observăm că fenomenul turistic de aici depinde de doar câteva localități. Numai la Băile Herculane, Brebu Nou și Văliug raportul dintre numărul de locuri de cazare și numărul de locuitori este mai mare de 0.7 (fig. 11).

Practic, în nicio localitate/stațiune numărul de paturi în unități de cazare nu depășește numărul de locuitori. Totuși, se profilează câteva areale cu potențial turistic și cu un număr în creștere al unităților de cazare: Timișoara și împrejurimile, Muntele Mic și Valea Dunării (de la Orșova până la Pojejena și chiar Sasca Montană). Altfel, Banatul adună 21.211 locuri de cazare, la o populație de peste 1.3 milioane de locuitori, mult sub potențialul regiunii, mai ales în contextul anului 2021, când se așteaptă ca numărul turiștilor să fie considerabil.

Dacă ne referim la numărul de turiști din Banat, în anul 2016 au sosit 739.459 persoane. Dintre acestea, aproape jumătate au sosit în Timișoara (312.150), fapt ce confirmă pe de-o parte Timișoara ca pol turistic și de business, dar și dezvoltarea sub potențial a regiunii din punct de vedere turistic (fig. 12). Devine clară în acest domeniu delimitarea „munte-câmpie”, respectiv o pondere mai mare a comunelor și orașelor din Banatul montan frecventate de turiști (Munții Banatului, Valea Dunării, Muntele Mic). În zona de câmpie, în afară de orașe și comunele din periurbanul Timișoarei, s-au înregistrat doar sosiri sporadice ale turiștilor. În contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, sunt necesare intervenții rapide în:

• creșterea capacității de cazare din Timișoara, la nivel de unități de cazare de standarde variate;
• dezvoltarea unor proiecte de dezvoltare turistică în apropierea Timișoarei, la maxim o oră distanță cu mașina, care să ofere alternative turiștilor veniți în Timișoara și care să crească durata sejurului;
• conceperea unor strategii și acțiuni care să cuprindă/integreze mai multe areale turistice din Banat și care să dezvolte circuite turistice;
• promovarea Banatului ca întreg în sfera internațională, în scopul creșterii vizibilității diversității formelor de turism care se pot practica aici;
• crearea unor evenimente care să pună în valoare potențialul uman și natural al ruralului bănățean, și să ofere satelor un punct de dezvoltare prin cultură.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma analizelor geografice și statistice, desprindem câteva elemente structurale și teritoriale care trebuie luate în seamă atât în cadrul prezentului proiect, cât și pe viitor, la nivelul strategiilor și acțiunilor. Remarca generală este că avem de-a face cu o regiune care funcționează la viteze diferite:

• din punct de vedere demografic, distingem o falie între Banatul de câmpie (mai dens populat, cu rețea de așezări de o talie destul de mare, în general în creștere demografică) și Banatul montan (cu așezări mai dispersate, îmbătrânite și în declin demografic mediu spre accentuat);
• din punct de vedere al migrației și mișcării, Banatul este încă o regiune de imigrație diferențiată. Dacă orașele tind să piardă locuitori, iar în comunele din sudul regiunii hemoragia demografică este evidentă, la polul opus comunele din jurul Timișoarei cunosc un aflux fără precedent de locuitori;
• din perspectivă economică, zona Timișoarei reprezintă punct fierbinte la nivel euroregional și național, însă riscul este ca disponibilitatea forței de muncă să limiteze perspectivele de dezvoltare.

Recomandăm, schematic, următoarele direcții:

• devine tot mai stringentă nevoia unor investiții publice în infrastructura de transport locală și națională, care să conecteze, pe de-o parte, localitățile mici cu polii cei mai apropiați de acestea, și pe de altă parte, regiunea Banat cu centrul țării, cu Bucureștiul și cu Serbia. Doar așa aceste axe vor scoate din izolare zone întregi din Banat, diminuând riscul depopulării și îmbătrânirii demografice;
• investițiile în infrastructura tehnico-edilitară au un dublu rol, respectiv îmbunătățirea condițiilor de viață din zonele concertate și creșterea atractivității pentru investitori;
• în arealele în care disponibilul de forță de muncă este limitat (rata șomajului sub 2%), se conturează tot mai clar nevoia unor acțiuni (atât din partea firmelor, cât și a autorităților) de stimulare a imigrației dinspre alte regiuni ale țării, fapt ce poate asigura competitivitatea economică a Banatului din perspectiva necesarului de forță de muncă;
• la nivelul Timișoarei și comunelor limitrofe este stringentă consolidarea logicii „Pol de creștere”. Acestuia trebuie să îi fie întărite prerogativele și competențele financiare și decizionale în scopul gândirii unor acțiuni coerente, care să ia în calcul un întreg geografic funcțional, depășind limita unităților administrative. Altfel, dezvoltarea haotică a acestui areal efervescent poate duce la disfuncționalități ireversibile.

---

Alexandru Drăgan

specialist geografie socio-economică

Alexandru Drăgan este specializat în geografie socială, geografie economică și economie socială. A studiat la Paris Sorbona, Angers, Timișoara, Sevilla și Székesfehérvár. Teza sa de doctorat a abordat Regiunea Vest din perspectiva dimensiunii spațiale a societății, la nivel multiscalar. Este interesat de zonele marginalizate și de continentele extraeuropene, rămânând un european convins. După 6 ani în străinătate, s-a întors la catedră, la Universitatea de Vest din Timișoara.

---

Acest studiu a fost publicat în cartea CĂMINE ÎN MIȘCARE.2017-2018.

Credit foto: Diana Bilec