…Se mai întorc vara?
Nu.
Deci au vândut tot.
Tot, nu mai au nimic.
În Charlottenburg cred că mai e…
Peter.
Da, am vorbit cu el. Ce faceți? Cu ce vă ocupați?
Lucru cu ziua, că n-ai ce lucra aici. În pădure, unde-apuc. Nu-i voie, că murdărești. Ești murdar la bot.– vorbește cu câinele Am avut altul, numa՚ l-o otrăvit.
Cine l-o otrăvit?
Nu știu, prin sat. O fost prea rău și precis l-o otrăvit.
Aicea în vecini îs locuite casele?
Da, da’ acuma nu, o fost doctorul mutat. Tot nemți erau aici, da’ au plecat. După Revoluție, mai mulți au plecat. Și asta e casă de neamț. Toate-s case de nemți. Unguru՚ o făcut asta aici. Acum-s români, moldoveni.
Și ei când au plecat de aici au rămas multe case goale așa dintr-odată, nu?
Da, da.
Atunci au rămas părăsite sau nu s-o întâmplat nimic?
Le-o luat statul. Asta e casa părintească.
N-o vindeți?
Aș vrea s-o vând, să mă duc undeva. Că n-ai unde lucra aici, n-ai unde merge. Încă-s tânăr, la cincizeci și unu de ani ai mei.
Mulți înainte. Dar țineți legătura cu foști vecini care au plecat? Da, da. Pe unde-s?
În Germania.
S-or dus toți cam prin aceeași zonă sau s-au împrăștiat?
Nu știu. Aici a fost școală.
Da, da, se vede.
Era fain aici. Poate ne salvăm cu turismul ăsta.
Da, da, de când s-a deschis pensiunea…
Și place, e zonă faină.
De când s-a deschis Casa Altringen s-a schimbat atmosfera în sat?
Da’ numărul de turiști. Vara mă gândesc că vin mulți.
Vin mulți.
Am văzut multe case renovate. Astea sunt cumpărate mai recent de timișoreni?
Da, timișoreni.
S-au mutat de tot aicea sau numa՚ vin în vacanță?
În vacanță vin. Opt familii care suntem de-aici, restu՚-s toți orășeni.
Câte case-s acum-n sat?
Vreo patruzeci.
Mai e și valea.
Valea, unde-i pensiunea.
Atunci copiii care sunt… Mai sunt puțini rămași în sat.
Da, în Șarlota. Se duc la Șarlota la școală cu microbuzul. Puțini copii. Nu-s mai. Când am fost eu copil eram mulți.
Mergeați la Șarlota la școală?
La Șarlota, după aia la Mașloc, după aia la internat la Alioș. Stăteam… Numa՚ sâmbăta veneam acasă. De unde sunteți?
Din Timișoara. Bine, eu sunt născută în Lugoj, am crescut la Făget și când am venit la facultate, am rămas la Timișoara.
În Lugoj am neamuri.
Da? Ce nume, că acolo…?
Nu știu să spun, da am neamuri în Lugoj. Și în Făget aveți bani, acolo aveți trufe.
Merge bine. Am o soră în Italia și una în Germania și am câinele de trufe, care caută. Ți-l arăt prin telefon cum caută. Acolo am fost la Făget. E o vale așa, eram într-o pădure, numa՚ câmp și oi multe. Erau oi.
Către Săvârșin, drumul ăla?
V-arăt câinele care caută trufe.
Și ce fac cu ele?
Îs scumpe, nu știu câte mii de euro.
Da, știu că e bună afacerea cu trufe, dar unde le duc, le vând?
Ooo… le găsesc. Dați un telefon la italieni… găsiți. Te uită pe internet și după aia vezi. –Vizionează filmulețul cu câinele căutând trufe. Uite cum caută trufe. E cumnatul meu. Numai câinele ce scump e. Vezi, în pomul acela găsește. Pe italiană spune. Am auzit de trufe, dar n-am prea băgat în seamă. Când am fost la Făget mi-am adus aminte.
Când ați fost la Făget?
Demult, acum-s cinci, șase ani. Am coborât în vale, era o stână de oi, acum-i izlaz. Și am intrat în pădure și-acolo am găsit cu cumnatu՚. Îs două feluri de trufe: negre și albe. E așa ca un cartof și are așa o coajă ca zmeura.
Ați zis că au venit și moldoveni aici?
Da.
În ՚90 sau mai înainte la Ceaușescu?
După Revoluție o venit moldoveni. Au cumpărat casele și s-or mutat aicea. O fost frumos ՚nainte. Nemții o făcut răchie, nu ca acuma.
Cum erau organizați nemții? Era un om primar al satului?
Da, bineînțeles. Și știai că în data de trebuia să cureți.
Se bătea toba sau cum se făcea?
Se bătea toba, sigur. Erau pomii făcuți, nu ca acuma. Era altfel, nu mizeria asta. Deci, nu te lăsau primarul și oamenii satului. Ziceau: „Curăță, fă-ți”. Da cum să nu.
Și vecinii cum se ajutau între ei?
În toate, da.
Vă ajutați la lucru, la tăiatul porcului?
Da. Și se dădea pomana porcului, se chemau vecinii, nu ca acuma.
Bine, mulți erau și neamuri, mă gândesc.
Da și vecinii, uite asta era vecina mea, în casa asta aicea. Nemți erau.
Și ei au plecat, tot așa, în Germania?
Da.
Și familia dumneavoastră era aici de multe generații?
Da. Tăt H. îl chema pe tata, numa՚ o murit. Eu am numele lui.
Și frați?
Mai am un frate, H. I. H. M., sora mea – e mai mare, și H. E. ce e în Italia. Două fete și doi băieți am fost. Eu îs mai mare băiat, dintre băieți.
Ei cu ce se ocupau?
Ei la Italia, au casă, au cetățenie acolo.
Când au plecat, după ՚90?
Mai ՚nainte, are vreo cinșpe ani.
Înainte au plecat?
Da, mai ՚nainte.
Și n-o fost greu să plece?
Nu, nu.
Stați să înțeleg, înainte de ՚90?
Înainte, înainte, prin ՚80.
Știu că nu prea puteai să ieși din țară în vremea aia.
Aranjamente, fiecare cum o putut.
Dar în Altringen au venit cam toți deodată când s-a făcut satul, nu?
Da, da. Și au venit din aceeași zonă, erau deja neamuri, erau… Da, da, da.
Și se știe cam de pe unde erau ei din Germania, din ce locuri?
Era plin de nemți. Aicea era neamț, acolo B., mai mulți W.. Erau mulți. Aici au crescut și au plecat cu copiii în Germania. Eu aicea i-am găsit când eram copil. M-am născut la Mașloc și ne-am mutat aici. Eu stau de șaizeci de ani aici. Casa e făcută în ՚63. Și scrie.
Când s-au pus aici în Altringen, pentru ce, pentru că era pădure multă sau era pământul bun? Cum de au ales ei zona asta?
Așa a fost pământul.
E bun pământ aicea.
Da, da, da. Zonă frumoasă.
Cu vecinii noi cum vă înțelegeți, cei care au venit?
Bine, bine. Ne salutăm, atât, da nu mă duc la ei. Pe Peter l-am văzut și în televizor.
Da, da. Păi și el e, nu cred că mai sunt alți germani.
Șarlota iar a fost, numai nemți erau. Era și biserica aia nemțească.
Ziceați că ați vrea să vindeți casa și să plecați. Da, da, păi nu…
Ați pleca la frați în Italia?
La surori, lângă ele. Mă duc undeva să lucru, mai pot lucra, până pot.
Da cum de n-ați plecat cu ei atunci?
N-am plecat că tata a mai trăit, nu l-am lăsat singur. După aia am fost căsătorit undeva în Bistrița, m-am despărțit.
Copii aveți?
N-am.
Și nu v-ați mai recăsătorit.
Nu, nu. De fapt, ea m-o scos afară. Ce să mai zic? Tot pocăită. O zis: „I-ați hainele și pleacă”. După ce i-am făcut casa, i-am făcut tot acolo. Meșter.
Câți ani ați fost…?
Doi ani jumătate, numa՚. Nici un plic de sare n-am mâncat. (râde) Am plecat și-am venit la casa mea. Și-un câine dacă îl scoți, pleacă. Nu era normal, n-am știut cu cine stau.
Sunteți meșter, știți să lucrați, să construiți case?
Da, da.
Ați mai construit și aici prin sat?
Lucru în construcții cu mai un băiat din Timișoara. Orice lucrez.
Că îi de lucru. Văd multe case renovate.
Și în Timișoara am lucrat, și acoperișuri… Nu știu dacă ai văzut la Șarlota un acoperiș nou cu țiglă. Ai văzut la Șarlota pe dreapta? Na, acela e făcut de mine.
Și cei care au cumpărat case aici, v-au chemat la lucru?
Orășenii?
Da.
Nu, ăștia nu, că n-au bani oamenii, nu. Sunt care îs. Aia e din Germania, casa aia frumoasă. Dacă ai bani faci, dacă nu…
Și tatăl dumneavoastră până când…?
La șaptezeci și doi de ani o murit. O fost paralizat, o avut un accident de mașină și a murit.
În ce an a murit?
Nu mai țin minte. Îs șapte ani de-atunci. Și mama, am rămas de la paișpe.
Și înainte unde ați lucrat, la Timișoara?
Nu, tot așa. Am lucrat la construcții în Timișoara, într-adevăr, da’ nu mult, doi ani. În Calea Aradului am lucrat doi ani.
Aici la Șarlota era CAP?
Era, și-aici era. Aicea sus unde-s cășile astea, era. Aveam CAP, era frumos înainte.
Cum era înainte?
Fain, fain. Oamenii, nemții aveau cai. Fiecare avea cai, vaci.
Da’ pământul era la CAP.
Pământul era al omului.
Era și CAP.
Și CAP. Avea și CAP-ul pământ. Fiecare om avea pământul lui. Avea cal, avea… Fain era înainte.
Puteau să și vândă? Mergeau la piață?
Nu. Numai pentru familie. Dacă mergeau la piață să vândă ceva, mergeau aici peste deal, la Zăbrani. Să cumpere, să vândă porci.
Și dumneavoastră stați singur? Vă gătiți singur?
Singur. Ce să fac? Sunt cu Dumnezeu. (râde)
Așa e, da.
Dumnezeu m-ajută.
Vă gătiți? Aveți și rețete germane?
Da, da.
Ce rețete știți să faceți?
Noi știm să facem multe.
Ați învățat de la mama?
Da.
Dați-ne un exemplu.
Supă, carne, piure cu sos.
Ce fel de sos?
Sos tomat. Sau sos de vișine. Multe. Sau crempită, prăjituri.
Știți ceva locuri pe aici prin zonă care merită văzute? Prin pădure?
Prin pădure, da. Dacă ați veni o dată, vă duc în pădure, vă plimb.
Mai e parcul de vânătoare aici în Șarlota, da?
Da.
N-am fost, dar știu de el.
Când mai veniți odată în vară… Da, da, facem.
Ceva legende, știți pe aicea prin zonă?
Nu știu.
Mituri.
Bunicul meu mai știa, îmi povestea, dar eu nu știu.
Superstiții au oamenii pe-aicea? Să nu faci nu știu ce în nu știu ce ziuă sau noaptea să nu faci nu știu ce.
Era înainte că de la ora șapte, opt, nu mai umblai pe drum. Asta era, aia am mai prins-o.
Asta era înainte de ՚90?
Da, înainte. Gălăgie să nu faci, muzică, asta era înainte. Acuma, nu.
Chiar, erau în sat cor bisericesc și fanfare?
Da, sigur. Aici era și cămin, țineau. Era chirvai. În Șarlota așa era, nu v-o povestit Peter?
Când vă amintiți că a fost ultimul chirvai, că mă gândesc că acum nu se mai ține?
Nu mai știu. Mi-o povestit bunica mea și cu tată-miu.
A, dar n-ați prins?
N-am prins.
Îmi imaginez că fiecare casă are cam aceeași suprafață, nu?
Da. Cam așa-s toate socotite să aibă la fel.
Grădina e până jos în vale. Era frumos înainte, nemții erau… Nu ca acuma. Se ajutau unii pe alții, era frumos o dată. Eram copii, ne jucam. Mergeam cu fete, cu băieți.
Germană mai vorbiți?
Da.
Mai aveți cu cine să vorbiți?
Așa când vine cineva, neamț, vorbesc. Că n-am uitat. De copil mic vorbeam. Și ungurește știu. Mama era unguroaică.
Mama era unguroaică?
Da.
Și ea era de-aicea sau venită?
Venită.
De unde o venit?
Nu știu să zic de unde. Tata o fost de-aici.
Asta-i bună. Ați învățat în casă maghiara.
Da, mă bătea bunicu՚ dacă nu știam ungurește. (râsete) Bunicul era neamț-neamț. Da.
Numai insista să știți amândouă limbile.
Da, amândouă.
Interviu realizat de Alexandru Drăgan și Alexandra Palconi-Sitov.
Credit foto: Flavius Neamciuc