Cum te-ai întâlnit tu cu Dumnezeu, David? L-ai găsit prin religie, prin datină sau a venit la tine altfel?
Rugăciuni au fost întotdeauna, mami m-a învățat Îngerașul și Tatăl Nostru și îmi povesteau din Biblie de Domnul Nostru, Isus Hristos, cum s-a născut, la fiecare sărbătoare mi se explica de ce se întâmplă lucrurile așa și mereu am întrebat și am vrut să știu. Asta mi-a fost ca o pregătire.
Dar, într-o seară de Ajun, în 2002, uitându-mă pe fereastră am văzut icoana Mântuitorului. Și asta nu voi uita cât trăiesc. Că l-am văzut pe Domnul Nostru Isus pe fereastră.
Noi nu am fost cu multe rugăciuni în familia noastră, la masă și în toate cele, dar mereu i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru ce avem. Nu am mers noi întotdeauna la biserică, era și departe, nu aveam mașină. Nici nu aveam voie la un moment dat, din cauză că tata era în partid. Eram trimiși la școală sămbăta, intenționat, ca să nu mergem la slujba de Florii. Copii erau botezați noaptea de preot, pe ascuns. La biserică nu trebuie să mergi din obligație.
Sunt oameni care se îndepărtează de biserică, dar sunt credincioși, iar asta nu e o greșeală. Biserica e un mecanism. Nu îți place, nu te duci. Însă, starea pe care o ai de la o Sfântă Liturghie, nu o poți avea acasă. E cel mai sfânt lucru pe care ni l-a lăsat Domnul Nostru, liturghia. Acolo și atunci îți găsești liniștea. În biserică nu se vorbește. Nu se bârfește. Uneori îmi vine să mă opresc din citit în biserică, dar nu vreau să supăr pe nimeni. David e acum crâsnic în biserica din Uzdin.
Mâna lui Dumnezeu e peste tot. La biserică când merg, plec alt om. Mă liniștesc. Dar, oamenii să respecte Casa Domnului.
Îl pierdem de multe ori pe Dumnezeu în viața noastră, ne îngreunează păcatele, greșelile, dar El știe TOT. De ce să ascunzi ceva ce El oricum știe. Dumnezeu e despre Dragoste Necondiționată.
Uneori uit să-mi fac cruce în biserică, dar ni-s pământeni, oameni, greșim. Și Dumnezeu ne vorbește.
Verișorul meu a fost grav bolnav în pandemie, COVID și am decis să mă rog pentru el, singur în biserică, să-l cruțe Dumnezeu. Simțeam că îl pot ajuta mai mult așa. Plângeam cu lumânarea aprinsă, mă rugam în genunchi pentru sănătatea verișorului meu și lumânarea se tot stingea. Eu o tot aprindeam. Iar a treia oară când s-a stins, i-am spus lui Dumnezeu să mă ierte dacă i-am cerut ceva ce nu se poate și să se facă voia Lui. Și da, verișorul meu a murit. Și tatăl lui. M-a cutremurat tare această întâmplare, eram neputincios în fața voii lui Dumnezeu.
Sper într-o zi David să slujească în Casa Domnului. Acolo îi e locul. Va fi o biserică unde voi merge și îi voi face bine sufletului meu. Va fi liniște.
Credit foto: Diana Bilec