Istorii mici de viață

17. Todor și Floarea Soarelui

Când Sofia lucra la pictură și nu era prin sobă, m-am pus și eu să pictez. Atunci ea m-a forțat și am continuat. Dar, portul nu am putut să-l fac. Ea se știa cu portul, eu nu. Nu am putut. Alt cum era pe atunci. Tot se prăpădește acuma. 

Todor căzuse pe gânduri, ofta și se gândea la negrul zilelor noastre. Că porumbul s-a uscat, că nu prea mai sunt porci de cumpărat la sat și Sofia dintr-o dată: .. îmi tot cheltuia albul, a vrut el sa picteze un peisaj de iarnă și tot mi l-a consumat. Așa ceva. 

Todor: 24 de purcei am luat în 74 … 

Sofia: 24 de ani am avut când am făcut casa. Parcă atunci eram mai pricepuți sau cum?

Acuma trebuie să ții numa cât îți trebuie la casa ta, nu ai cui să îi mai vinzi ceva. Toată primăvara asta, Todor a umblat după 3 purcei, ca să îi creștem noi, unul pre toamnă și doi pentru Crăciun, ca să fie și pentru copii noștri de la mama și tata. Prea puțini se mai ocupă de asta. Înainte la fiecare săptămână aveai de vândut ceva. 

Și am ajuns la copii, cei doi băieți. Unul a iubit școala tare, celălalt cu altele, numa școală nu. Cel mic, evident. Electrotehnică a studiat până la urmă. Ingineri din mamă pictoriță și tată solist vocal. Părinți care au luptat și s-au străduit să le dea mai mult copiilor. Și au reușit. 

Cel mic se pare că o moștenește pe mama, e vopsitor, prepară culori. Lucrează și prin biserici, e chemat și foarte apreciat. Îi place culoarea și să zugrăvească, să picteze. Cert este că amândoi au pictat de mici, dar alt drum a fost croit pentru ei. Am încercat să revin la subiect și să mai vorbim de pictura naivă. 

Dacă te găsesc citind aceste rânduri în acest moment, îți fac cunoscut un nume, Zuzana Halupova, pictoriță naivă din Covăcița, de origine slovacă. Foarte cunoscută. Îi spune chiar și numele, pictura naivă este directă, nu ține cont de regulile picturii academice, nu există plan apropiat sau îndepărtat, seamănă cu desenele copiilor. Este un curent prezent în toată lumea, a inspirat mulți pictori, dar să nu mă abat de la subiect, de bați drumul scurt pe care îl ai de parcurs până la Covăcița, vei găsi câteva galerii de artă și te lămurești. În ceea ce o privește pe Zuzana, să cauți mereu în picturile ei, fetița îmbrăcată în roz. Am întrebat-o pe Sofia dacă s-au cunoscut, dacă s-au apreciat reciproc, care a fost relația dintre pictorițele românce și cele slovace din Serbia, Voivodina. Zic românce sau slovace, iar eu sunt în Serbia. 

Ce îmi spune ea: … în 2001 s-a organizat o expoziție colectivă pentru noi, pictorițele și în mai multe ocazii am fost împreună, asta în vremuri bune, dar fiecare era cu ideile ei. Ea a fost la o expoziție de-a mea, nu am știut, i-am găsit iscălitura pe un caiet, a scris acolo că e o mândrie să fii din Banat … dar, cam atât despre relația noastră,  pe scurt, mai de la distanță. 

Eu, naivă, mă gândeam că se întâlnesc des, își povestesc, se sfătuiesc, își prezintă lucrările, dar asta nu s-a întâmplat. Fiecare a tras la a lui. S-a lăsat liniștea. 

A urmat întrebarea mea, ce ar vrea Sofia de la viitor, în raport cu pictura. Să continue această tradiție, evident. Dar cum? Cine să mai picteze portul din Uzdin, obiceiurile de acolo, când ele acum doar se sărbătoresc cu diferite ocazii, totul se ține bine în cufăr sau în lada de zestre și se scoate când sunt goști (oaspeți) sau evenimente. 

Eu îmi doresc să mai înceapă și altcineva să picteze, cum am făcut eu. Din 2008 și până în 2010, 2 ani am avut 6 fete la mine care au venit să picteze, cu știrea părinților, de aici din Uzdin. Le-am dat un tablou mic, culori și pictează ce vrei tu, numa să lucrii, așa le-am zis.  De două ori pe săptămână. Dar, vă închipuiți, de unde să știe ele cum e portul. Să își închipuie ele că merg la dans. Nu știau ele de asta. A mers cum a mers un an, dar telefoanele și internetul, ascultau muzică, nu mai ascultau ce le spun eu. Am fost și la școală, le-am arătat, le-am explicat, dar au fugit de la oră, s-au dus în curte să se joace. Și eu îmi dau seama, am vorbit și cu profesorul, dacă elevii au 5 la desen, nu prea aveau interes, dar totul pleacă de la profesor. Și doi din clasă să fie de care să se ocupe, un tablou să facă pe an, de la prima clasă până la a opta, sunt 16 tablouri pe an. Le explici, îi ajuți pe copii, expui tablourile la cămin. Așa făcea profesorul nostru cu noi, treizeci de picturi erau expuse, făcute de noi, elevii. Da, că au semănat, că mă copiau, așa am știut eu să le arăt. Dacă cineva făcea o primăvară, altul să facă o iarnă și tot așa. 

Uitați, d-na Sofia, dacă pictori în Timișoara, școliți sau nu, ar vrea să vină, i-ați primi acasă câteva ore să lucrați împreună, dar să le placă să picteze. 

Da, de ce nu. 

Atât de sincer răspunsul ei, încă mai fierbe dorință și poftă de lucru în Sofia. Soțul mai neîncrezător, anii nu îi mai permit să facă ce-o făcut cândva, mai e și plecată la Novi Sad. 

Nici soțul nu mai pictează, a încheiat capitolul. 

O idee din prezent. Mircea îi sugerează Sofiei. 

Să faceți o pictură inspirată din prezent. Cu noi, cum stăm cu telefoanele la ureche,  cum suntem îmbrăcați, ca și astăzi că stăm în camera dumneavoastră. 

Portul și pictura e părăsită aici. Stau și mă gândesc cum a fost, dar s-a schimbat cu tot. Le e greu să mai spere. Totul pleacă de la școală. Dacă cineva e bun la desen, trebuie cineva să se ocupe de ei. S-ar putea face, dar bată-l focu pe internet, mai faceți pauză și treceți la pictat. 

Și noi, în cameră fiind, voiam să îl ascultăm pe Todor cântând. Ceea ce am și făcut, cu Sofia toată sfioasă și emoționată de soțul care îi cânta versurile scrise în cinstea ei și a iubirii ce i-o poartă. Nici la festivaluri când mergea, nu-i trebuia microfon, că era vocea puternică și dorul de cântec mare. Mereu îi zicea Sofia să se întoarcă acasă cu o diplomă și așa se întâmpla. 

Dragu mi-i mândro de tine, 

Când te văd chitită bine, 

Numa-n poale și-n ciupag

Cum ți-o fost ți-e mai drag. 

Cu poalele cu flori cusute

Tot de mâna ta făcute

Căci te-a învățat mama ta

Să te știi frumos purta. 

Poartă-te nevastă bine

Și mă iubește pre mine. (Sofia suspină) 

Firicel de floare fragă

Că tu știi cât îmi ești de dragă. 

Toată lumea voia să dea mâna cu Todor după ce cânta. 

Vor să-și vadă feciorul cel mare însurat. 43 ani. Le-am spus că e mai greu acum. 

Câte lucruri trebuie omul să le rezolve în viață ca să fie bine. 

Mi-am ridicat casa singur, am crescut porci, am avut 24 de porci pe atunci și aveam bani să pot să mă descurc. Acuma, abia am reușit să găsesc 3 porci ca să îi cresc pentru mine. Problemele lui Todor. 

Sofia revine în cameră cu telefonul deschis, mergea un cântec pe YouTube, interpretat de Todor Ionașcu, soțul. Ea dansează un pic și zâmbește. Costumul lui Todor cusut de Sofia. Mi-l arată, îl purta în timp ce interpreta doina la televiziunea națională.  Stă de ani zile în dulap. Amintiri păstrate pe cuier. Rămâne ca eu sau tu, să mai batem din când în când la ușă, nu? 

Și ca să revin la tablouri, că de acolo începusem povestea, aflu că și Sofia era să rămână într-o zi fără o lucrare mare, la o expoziție. Pur și simplu tabloul dispăruse. Todor s-a dus acasă la persoana în cauză și nu a plecat de acolo până nu au returnat tabloul Sofiei. E un peisaj de iarnă, în sat, cu copii la săniuș, foarte migălos lucrat, acum stă pe perete și își așteaptă nepoții să și-l primească. Frumoasă moștenire. 


Credit foto: Ionuț Suciu