M-am ales și eu cu patru tablouri. Am luat-o pe Mireasa în Oglindă, Femeia cu Cojoc și în camera în care am stat la povești, stăteau pe perete două portrete mari, tot așa, moștenire pentru nepoți. În cel mai mic detaliu lucrate, femeia și bărbatul din Uzdin, îmbrăcați de sărbătoare. Mireasa și Mirele. I-am dat timp Sofiei, să se gândească, dacă vrea să le vândă, îi era teamă că nu le mai poate reface, dar s-a hotărât până la urmă să mi le încredințeze. Despre prețuri nu vorbesc, nu e nici mult, nici puțin. E cea mai frumoasă amintire pe care o pot avea de aici. Am plecat din Uzdin cu două tablouri în portbagaj, urma în septembrie, să revin și după Mirele și Mireasa.
N-a fost așa de ușor să trec granița, chiar nu am putut trece. Nu aveam factură pentru picturi, îl mai aveam și pe Gustav, motanul de 4 luni în mașină, nu s-a putut discuta cu domnii de la vama Jaša Tomič. Animalele de companie nu trec pe la acest punct de frontieră. Mergeți la Vrșac. Nu mai menționez că eram în întârziere, aveam spectacol în seara respectivă, mi s-a răspuns elegant, e problema dumneavoastră. Nu am știut niciodată să pun bani în pașaport. Iar, supărarea era deja destul de mare. E greu să te ridici din birou când ai 200 kg și să mai fi și amabil. Ironia era că pașaportul meu era deja vizat. Dar, la fel de bine cum bariera era ridicată, au pus-o repede la loc. Ce să zic, și eu naivă, cu două tablouri de pictură naivă, puse la vedere în portbagaj. Nu m-am gândit că ridică probleme. Mă și amuzam, doar aveam și altă opțiune de ieșire din țară, pe la Vrșac, mă gândeam de ce să mă întorci din drum, când știi că pot și pe altundeva. Oare vor suna acolo? Vor afla că am două tablouri cumpărate ilegal, un motan roșcat pe nume Gustav. Nici nu știam ce să zic.
Am întors mașina și am remarcat înainte de plecare pe cealaltă bandă, cea de intrare în Serbia, o mașină cu numere de Germania și cealaltă cu numere ce Ucraina. Doi tipi, tineri și o domnișoară, stăteau lângă mașini, în picioare, foarte cald încă afară, iar la picioarele lor, o cutie de transport pentru animale, iar în cutia roșie, cea mai mare și mai frumoasă pisică flocoasă gri. Se uita cu ochii mari la mine, mieuna leneș.
Am oprit mașina, m-am îndreptat spre ei, am vrut să știu ce se întâmplă, poate pot ajuta. Da, trecuseră de vameșii români, cu pisic cu tot, călăuza lor era din Germania, de aceea și mașina cu numerele aferente, însă sârbii de la acest punct de frontieră, doreau 100$ pentru pisică. Interesant! I-am sfătuit să se întoarcă în România și să între în Serbia pe la Vrșac, Stamora – Moravița. Cine știe poate ne întâlneam și acolo. Nu păreau convinși, eu am plecat și am gonit cu mașina, peste limita de viteză. Am trecut vama fără probleme, cu tablouri și cu motan cu tot.
Astăzi, când scriu aceste rânduri, este ziua Ucrainei, 24 august. Întâmplător port o rochie albastră și adidași galbeni. Sper să fie bine motanul din Ucraina, sper să ne fie mai bine și nouă, oamenilor.
Da, voi reuși să iau în septembrie și ultimele două tablouri de la Sofia Ionașcu.
Între timp s-a făcut 15 septembrie, sunt pe o insulă îndepărtată în Grecia, Skyros, am văzut zeci și zeci de picturi făcute de Faltaits aici, mă abțin, mă așteaptă Mirele și Mireasa în Uzdin. Mă așteaptă un apus la Marea Egee și Alina. Pe curând!
Credit foto: Ionuț Suciu