Istorii mici de viață

19. Zahăr, Libertate și Pac – Pac

E o seară ca oricare alta, aparent. De vară, un august cu puseuri de caniculă, nimic cu ce să nu fiu obișnuită. Am jucat un spectacol, în Timișoara, în Piața Sf. Gheorghe, după foarte mulți ani de absență din acel loc public, cu bucuria unei noi normalități. Nu este rostul meu aici să detaliez spectacolul, doar ți-aș spune că există un moment în care spectatorii cântă împreună cu mine un cântec, Muntele de Zahăr. Cu o zi în urmă, pe fațada Operei din Timișoara, i se aducea un tribut pictoriței Prymachenko Maria, poporului ucrainean, zilei lor naționale, luptei lor pentru libertate și integritate, un semn că suntem cum ei, cum putem, cum știm, cum simțim. Astăzi, în timp ce îndemnam publicul să cânte alături de mine despre un munte de zahăr, fără de lacrimi și suspine, dureri sau revolte, mă gândeam cât de naiv și de inocent m-am raportat în toți acești an, la acest act aparent simplu, de a cânta împreună cu publicul despre o utopie, în contextul unui război care e atât de aproape de noi, acum. În timpul pandemiei nu puteam relaționa pe acest moment, nu puteam cânta cu ei, nu puteam să mă plimb printre ei, nu le puteam da o amărâtă de foaie cu versurile cântecului, nu puteam să le dau microfonul, nu puteam, nu puteam, iar acum sunt din nou într-o normalitate, pot juca, dar mă simt tulburată de felul în care mă raportez eu la libertate. Oare de ce aș râde sau dansa eu, dacă altul nu poate nici măcar să viseze la o fostă normalitate?! Gânduri, gânduri, Christine ….

M-am ascuns într-un apartament, ca să scriu. Înainte să intru în imobil, o mașină de poliție a tăiat violent calea unui tânăr care mergea cu viteză pe un scooter. Băiatul avea doar 14 ani, era urmărit din Traian, un cartier din Timișoara, furase mopedul. A fost bătut, rău, mult prea rău pentru gustul meu, amenințat, înjurat, încătușat și băgat în mașină. După câteva momente au venit și cei păgubiți, alți doi tineri, voiau să plece la un suc cu scooterul recuperat, dar ceva se defectase, cheia nu făcea contact. Cam pe aici sunt, între un munte de zahăr și un copil care a comis un furt și a fost bătut rău de un polițist. Am mai aflat și o înjurătură nouă, ‘băgați-aș sârma în nas, școală de corecție scrie pe tine, adio viață.’ 

Hai să ne întoarcem în Uzdin, totuși, unde timpul se oprește, să îți vorbesc despre Trifu Șoșdean. Bărbatul cu dulceața de cireșe. 


Credit foto: Mircea Sorin Albuțiu