L-am cunoscut într-o zi infernală de vară, prea cald, prea puțină umbră, prea mult soare în fața casei lui, unde cândva era un nuc. L-a tăiat. M-am întristat.
Îl găsesc pe Trifu, singur, bine dispus, foarte tânăr în bătrânețea lui, plin de vino-ncoa. I-am adus cireșe. M-am oferit să îi fiu furnizorul personal de fructe de vară. Am o curiozitate față de el, are o curiozitate față de mine. Își petrece multe seri vorbind pe internet cu alți scriitori sau poeți, despre … despre literatură, graiul bănățean, pictura naivă. Toate obiceiurile din Uzdin le-a pictat, le-a documentat și în scris, e genul de om care tace și face. Și adoră să tachineze femeile. Sunt bărbați care au un șarm natural, nici nu poți să te superi.
Când am venit prima oară la el acasă, i-am adus cireșe. Mi-a spus că a mai fost o femeie în viața lui care i-a adus cireșe.
A doua oară când am mers la Trifu, nu l-am găsit acasă, i-am lăsat la poartă două piersici și un bilet scris de mine, de mână. Furnizorul dumneavoastră de fructe, v-a căutat și nu v-a găsit. Mai încearcă.
A treia oară l-am găsit acasă, mi-a arătat biletul scris de mine, dar l-a transcris, cu scrisul lui de mână, ca să îl înțeleagă și peste ani, când poate mă va fi uitat. Avea cireșe la congelator atunci, le pregătise pentru mine. Eram fata cu cireșe pentru el. Deci, să încep, să îl cunoști pe Trifu Șoșdean și câteva episoade din viața lui.
Mânca cireșele mele cu multă poftă, Trifu. Voia să vorbească despre orice, doar despre război, nu.
Să începem cu bătrânețea sau cu tinerețea?
Întâi am fost tineri și mai apoi bătrâni. O luăm de la început.
Am ciulit urechile.
Nu-i bun, că ți-s faine așa urechile, nu le ciuli, îmi spunea el.
V-ăți născut aici? La Uzdin?
Daaa.
Și va cheamă Trifu?
Trifu Șoșdean, așa îmi spun.
Părinții?
Părinții sunt morți demult. Aveam 8 ani. Am crescut cu străbunicul. Cu el am făcut școala, apoi m-am căsătorit, am făcut armata. M-am luat cu o vecină. Că pe timpuri, te luai cu cine voiau părinții, nu fata sau băiatu alegeau. Duminică mergi la joc și te iei cu Adam sau cu mai știu eu cine. Eu nu mi-s căpărit. (logodit) Sunt mecanic agricol. Și acum sunt tare liniștit, nimeni nu mă întreabă ce și cum. Pentru că soția lui Trifu a murit. Tare bine m-am înțeles cu străbunicul, a luptat în primul război mondial, a fost prizonier și în Rusia, a vorbit 5 limbi.
Eu nu am fost în străinătate, nu am fost curios, am vorbit sârbește și bănățeneste. La școală am avut o pasiune pentru tehnică, am făcut un curs de fotograf amator. Am fost curios și de asta. Și am vrut să fac bani. Să faci atunci o fotografie era o maistorie. Tot se făcea mecanic, tușul, retușul.
Și de la fotografie, ați ajuns la pictură?
Nu, eu la școala primară am fost bun la desen. Eu am desenat portrete că nu am avut bani. Și primeam bani. La școală am continuat cu desenul tehnic. Nu voiau ei frunze și natură.
Sună telefonul fix. Sună. Trifu nu răspunde.
M-am căsătorit cu o femeie care și-a lăsat bărbatul, pe 24 martie am făcut cununia, m-am întors în armată, am lucrat la economie, cu 12 femei. Acolo am învățat prostii. Doar una a știut că sunt însurat. Viața e șoadă. Soția mea a început sa picteze. Dar, ea picta flori și motive de pe cotrânță. Și de la ea m-am apucat și eu. Trebuie să fie vreo 30 de tablouri.
Cam atâtea și sunt, pe toți pereții din casă, o expoziție permanentă a Uzdinului de altă dată.
Remarc acum în timp ce scriu, că în mai puțin de 8 minute Trifu mi-a făcut rezumatul primei părți din viața lui. Cât să și vorbești despre asta.
Branco ăl Crunt. Și-a petrecut o noapte cu el. Atâția bani i-a dat, că a apucat să își cumpere o pereche frumoasă de pantaloni. I-a cerut să îi facă fotografii și Trifu i-a făcut, vreo 100. Ca să afle a două zi că Branco era un mare asasin, până și fratele și l-a omorât, iar el stătuse o noapte întreagă cu el în camera obscură.
Trifu s-a apucat și de poezie în grai bănățean. A văzut că alții scriu, dar în tot ce a pictat sau a scris, e mereu vorba despre Uzdin. Ce s-a întâmplat în anii ‘50.
Sună din nou telefonul fix. Nu-i dă pace.
Mașina de treierat, la cafenea, la săniuș, oile la adăpat, o furtună, la sapă, la țuică, la poarta de la Uzdin unde era apa vindecătoare, la duduloaie, fotbal cu minge de cârpă, copiii cu masca de Anul Nou, la botez, la atelier, descărcatul porumbului, cu oile la adăpat, descântatul, noaptea la câmp, cu hambarele, săritul peste foc de Sf. Ioan, trebuia să sari peste lumină. Temele picturilor din galeria personală semnată Trifu Șoșdean.
Hambarele au rămas goale acuma, țin vântul închis. Nu mă mai pot uita altfel la hambarele din satele prin care trec, decât așa, că țin aerul captiv. Visez totuși la o terasă captivă, un spectacol pentru puținii trecători.
Am intrat într-o altă cameră, am găsit două păpuși mari pe masă, una era mireasa, alta era soția, îmbrăcate în haine de sărbătoare. Am cerut explicații suplimentare.
Ce diferență e între mireasă și nevastă?
Cum nu-i. După noaptea dintâi e nevastă. Și e îmbrăcată altcum.
Vecinul meu făcea descântece. Eu mă suiam în dud la mine și ascultam.
Bubă galbenă, bubă verde, bubă roșie, bubă neagră, toate bubele și animalele le-o înșirat și a spus bubă în 99 de feluri, cu cuțitu te-am tăiat, cu sare te-am sărat, du-te de Măria, sau cum o chema, du-te în pustie undeva, unde câinele nu latră, unde copilul nu plânge, unde mai ce dracu …. câte prostii ține omul minte ca să le treacă mai departe.
La noi erau muierile periculoase.
Acuma eu locuiesc singur. Am scos și o carte de poezii. A FOST O DATĂ DAR DEMULT. Și aci sunt tablourile soției. Erau a acoperite cu o perdea.
Am voie aici să fumez o țigară?
Cum nu și două.
Ce are cartea asta altcum? E publicată manuscris, e scrisă de mână. Tot e o satiră, cu întâmplări exclusiv din Uzdin și ce s-a întâmplat aici. Eu m-am ocupat cu lucrul, cu cămpul, doi copii, în timpul liber am lucrat privat. Nu am putut să pictez sau să scriu.
Nu vă mai băgați prostii în cap. Nu există boală.
În 2019 mi-a murit nevasta. Doi ani și jumătate ne-am chinuit cu boala. Viorica a fost soția. 57 de ani de căsnicie, am trăit, nu am răbdat. Știi cum e, nimic nu mai e al tău. Totul e pentru soția. Am muncit, am avut și ajutor de la părinții soției, ei trăiau în America. 4 case am construit. Eu nu am fost. Pentru ce. Să stau la coadă după viză. Eu trăiam bine aici. Soția a fost 4 luni acolo. M-au vrut și pe mine acolo, dar eu nu am plecat. Din partea mea, să fi stat acolo cât vor, eu tot aici rămân și am rămas.
Când am intrat în sat, am văzut că numele satului în limba maghiară este șters.
Nici nu am avut maghiari în sat. 98% au fost români. Se învăța maghiară la școală. Nu s-a prins de mine. 6 am învățat ungurește. Am avut prieteni, apropiați, cu care mă vedeam. Eram un grup mai restrâns.
Vă vedeați?
pauză
M-am văzut cu o fată. Fără tri ceasuri de n-or fost exact 2 ani.
Mă întrebam cum e oare să iubești doi ani fără trei ceasuri. Urma să îmi detalieze Trifu, dacă nu ne luam cu vorba despre altele.
În 1958 m-am înscris la cursul de esperanto, în septembrie 17, seara la 18:00 împreună cu un prieten. Și acolo ne-am cunoscut cu fete de la cămin, ne-am împrietenit, ca de la om la om, problemele sunt și pentru fete și pentru oameni, acolo am văzut-o prima dată. Iar, ultima dată am văzut-o în 1960, tot în 17 septembrie, după – amiaza la ora 16:00. Oricum nimic nu e întâmplător, totul e undeva scris și se întâmplă. Îmi place să citesc filozofie, ziarele Tibiscus și Cununa, care sunt scrise în grai bănățean. Nu l-am mai întrerupt, a iubit el cu trei ore mai puțin o femeie, dar dragostea de poezie și de grai, e mai mare, baș.
Nu prea pleacă Trifu din Uzdin, ultima oară a fost în România în anul 1977, la Timișoara. Nici nu eram născută.
Și de ce nu ați mai fost?
Nu am avut ce să fac.
Și dacă vă invităm noi la o înghețată veniți?
Nu, că vă dau eu de aici înghețată. M-am învățat pre casă, nu îmi place să plec. Uite, aici sunt poezii și ne ocupăm de cuvinte bănățene. Ce e flăflă?
Nu știu!
Sau smârdă?
Muiere mare.
Ce înseamnă cucuiele?
Te sui sus. Și eu tot scot cuvinte, țin minte de când eram mai tânăr, nu prea uit.
Nu vreți să sciem o poezie împreună?
Ce poezie?
Nu știu, eu o scriu în română, dvs în bănățeană.
Și cu ce să fie?
Cu ce îs mai bune, cu dulceață.
De care dulceață?
De cireșe.
Așa se numește poezia? Dulceață de cireșe negre?
Nu, negre. Doar Dulceață de Cireșe.
În armată am avut o fată din cele 12 cu care am lucrat, care mereu îmi aducea cireșe.
Ne-am pus pe citit poezii de-a lui Trifu. Evident, că eu am fost aleasă să prestez. Am prestat prost. Nu-i ușor. Dar mi-au venit ideile. Și Trifu îmi explica fiecare poezie în parte. Toate despre muieri. Oamenii ar fi sfinți dacă nu ar fi ele.
Dar, nici fără ele nu merge?
Merge, dar aici a fost greșeala. Putea să ne facă după înfățișarea caprelor, dar na, du-te ia o coastă de la Adam și fă pre naiba să îl pieptene și mânce cu coasta.
Dvs ați vrut nevastă, nu? Puteați să stați singur dacă nu vă plac femeile.
Nu, nu, nu de asta, nimeni nu știe ce îl așteaptă.
Dar, cine v-a pus să stați?
Unde să stau?
În căsnicie?
De rușine stai, de rușine stăm, vai și amar nici o muiere nu e în stare să își țină.
Dar, soția dumneavoastră a fost măritată înainte?
Da, 11 luni.
Nu i-a plăcut?
Nu i-a plăcut că la noi s-au căpărât. Ție îți spune, tu de duminică ești cu ăsta. Dar, eu eram cu Petru …. Nu mai ești cu el, acuma ești cu ăsta. Ce era dacă fugea din casa aia cu cineva. Nu mai primea nimic, nici o mobilă, nimic. Trebuia să facă ce zicea moșu mare.
Înseamnă că voi v-ați iubit?
Noi ne-am știut de mici, am crescut la un loc. Când m-am dus la armată, era toamnă, în septembrie, ea a așteptat să se întâlnească cu mine, ai ei erau la câmp și îmi zicea că uite, tu pleci în armată, eu mi-s măritată … Acuma nu se mai mărită nimeni.
Dragostea e greu să fie împărțită, ca și banii, dai acolo, dain dincolo, tu cu ce rămâi.
Dar, dvs ași iubit o singură femeie toată viața? Pe soția dvs?
Nu. Nu am iubit. Știi de ce? E periculos să iubești numa una. Ca și cum ai da toți banii cuiva. Vă dau toți banii și voi nu îi mai înapoiați și eu cu ce rămân.
Și atunci cum? Nevasta e una și iubirea e altceva?
Da, nevasta e o trebuință, să ai o familie, să își facă copii, mâncare, să ai cu cine să lucrii, dar dragostea e emoție, muierea e material. Pai da, că se folosește, cum se folosește cărămida la zidit, la căși, așa și muierea.
Dar și soția putea să iubească de mai multe ori, mai mulți bărbați?
Care?
Soția! Poate și nevasta a iubit la rândul ei pe alții.
Nu a iubit pentru că era lepădată din prima noapte. Dar, dacă a iubit numa așa din inimă, cu gândul, asta am spus mereu că sunt două feluri de oameni, nu poți să stai cu cineva dacă nu te placi cât de cât, se vede pe tine, suferi, te îmbolnăvești. Dacă te placi cât de cât se poate. Să îținfie sufletul mulțumit.
Ca un fel de iubire platonică. Nu ați fi rezistat 57 de ani împreună. Dar, ați iubit totuși?
Da, cum să nu … este un film cum s-au iubit doi tâmpiți, așa am avut eu. Fata aia cu care m-am împrietenit de la esperanto, de aici de la școală, nu a avut nici un băiat și noi tare ne plăceam, dar cineva i-a băgat ei în cap, că dacă se îndrăgostește nu mai poate să învețe, pică la toate, că v-a fi săracă. Asta i-a băgat în cap de mică prietena ei. Noi am mers unul pe lângă celălalt, nu ne-am ținut de mână, până într-o zi, când nevoia schimbă legea, am ieșit la o înghețată, la Scăriță, unde am avut clubul și seara a început să bată vântul, s-a făcut un pic mai frig, iarăsi sună telefonul, a și înghețat pe jos, iar ea a vrut să se țină de mine, să nu pice. Am zis eu, nu știu, poți, cum să nu și atât de fain m-a ținut și am ținut-o. A doua zi mi-a spus că atât de fain e când o țin eu, că mai vrea. I se făcea frică că se îndrăgostește, asta avea în cap, că dragostea aduce sărăcie, până o dată mi-am zis, fie ce o fi, am țucat-o. Pe neașteptate. Îmi și povestea un film când s-a întâmpla asta. Zicea ea, un film american, cu un băiat care căuta o femeie și se petrecea ce știu eu acolo și el o sărută și asta am făcut și eu cu ea. Nu tare bine din prima. Nu a zis nimic, că nu e frumos, că nu ne-am înțeles așa, a continuat cu filmul și cu sărutul și am încercat a doua oară și de data asta cum trebuie. Ea a tăcut, a început să tremure, mergeam spre cămin, am văzut că plânge, mi-am cerut scuze că am țucat-o. Și m-am jurat că nu mă mai ating de ea. Ea se mai uita la mine, dar eu nu m-am mai atins de ea, așa am promis.
Dar, de ce?
Ca să învețe la școală, să nu se îndrăgostească din cauza mea.
Mai trăiește doamna?
Nu știu dacă mai trăiește doamna, e medic, nevasta m-a mânat de sute de ori spre ea, dacă mi-a fost așa de bună. Haide, mai bine să îmi citești o poezie.
Ne-am oprit la un cuvânt: păscoania
Gândurile rele îl omoară pe om, nu boala. Omul se consumă prea mult. Se omoară singur.
Credit foto: Diana Bilec