Am ieșit să fac o pauză de țigară, din obișnuința de a fuma în afara localului, mă pregătesc de următoarea călătorie audio. La o masă pe terasă găsesc doi domni care vorbesc în limba maghiară despre ce urmează să comande. Eu mă întorc la povestea mea.
Ana Boier și Mărioara Sîrbu
Uzdin
Asociația femeilor BUNICUȚELE
Uzdin, satul cu români din Voivodina, Serbia.
Mărioara: Voi vi-s fără mască, așa vă văd și eu. Eu mă ocup cu limba română. Mie nu mi-a fost niciodată rușine să întreb despre ce nu știu, pentru că multe s-au evaporat. Și vorbesc despre ce știu cât mă ține gura.
Maria: Noi ne facem timp când cineva vine să ne vadă și vrea să știe ce am făcut noi aici. În 2003 am primit clădirea asta în care ne aflăm acum, care a fost o casă dedicată pensionarilor și încă mai este, ne-am organizat mai apoi într-o asociație, celelalte camere le-am amenajat etno. Cât știu despre mine, toți suntem din Uzdin. Valorificăm portul tradițional românesc de aici, am făcut multe evenimente la Muzeul Satului din Timișoara, am tot fost invitate, apoi și la Teregova, la Bozovici, Bodrogu Vechi, Ciacova, Berini, Gottlob. După ce m-am pensionat, m-am tot întrebat ce sa fac cu timpul meu, cu ce să mă ocup. Eu nu m-am îmbrăcat în portul nostru, dar m-am gândit să chem pensionarele, profesoarele, apoi și alte femei. Ujna Mărioara era cu literatura, ea scria, a făcut și o colecție de porturi și am hotărât să ne ocupăm cu toate astea. Trebuie știut că până prin anii ‘70 portul era prezent în viața de zi cu zi a femeii din Uzdin, mai puțin fetele care mergeau la școală, apoi doar la serbări și din ce în ce mai puțin.
Nu ne-am ocupat numai de portul românesc, invitam și celelalte etnii, ne prezentăm portul unele la celelalte, discutam, analizam, mereu ne înțelegeam unii cu ceilalți. Banii din sponsorizări sunt puțini, dar iaca că am reușit să ne strângem vreo 25 de femei. Facem și mărțișoare. Ne-a fost greu să ne mai vedem după pandemia asta, parcă totul s-a oprit în loc.
Și mi-a trebuit o țigară. Când o pandemie îți spune STOP, iar tu ești în ultima parte a vieții tale, oare cum te mai recompui.
Credit foto: Dariana Hînda