Bunica mea nu a avut o viață ușoară, a copilărit la Ečka, la 11 ani a murit sora ei de 21 de ani și după sora ei a rămas o fată. Mama lor nu și-a mai revenit, mergea doar la cimitir, cât a mai trăit, obrazul nu i s-a mai văzut, a fost legată cu o năframă, cât să nu i se mai vadă mare parte din față, doar ochii, nasul și gura. Toată a fost neagră.
Nu și-a mai revenit. La fata ei s-au scos din biserică doar 2 steaguri negre. La noi e un obicei, pentru un tânăr se scot 6, 8 sau 10 steaguri. La ea s-a hotărât că se scot 2 steaguri negre. Ea a vrut cu toate steagurile și preotul nu a venit la înmormântare. Soțul ei, străbunicul meu, s-a dus la preot și el i-a zis că fac toată rânduiala, numa steaguri nu. Și atunci dacă Sânziana mea nu a avut toate steagurile, atunci nu le vreau nici pe alea două, a zis maica. Și atunci părintele s-a făcut că e plecat în călătorie. Toate astea se întâmplau prin ‘59. Cantorii au ținut slujba de înmormântare, au cântat. Se spune că preotul și-ar fi venit în fire și ar fi mers spre cimitir și i-ar fi ieșit o babă în cale care i-a zis să nu se mai ducă că au ajuns la mormânt cu Lucreția, Cheța, așa o chema pe străbunica mea. Și părintele s-a întors înapoi. Maica avea 63 de ani pe atunci și l-a iertat pe părintele abia când a murit. S-a apropiat de crucea lui în cimitir, a țucat-o si i-a zis că îl iartă.
Mie mi-au povestit despre ce s-a întâmplat în familia noastră, ca să știu și să nu îmi zică alții cum au fost lucrurile. Ca să știu cine îmi sunt neamurile, prin ce au trecut, de aceea bunica mi le-a spus, că ea le-a trăit. Mutarea ei la Uzdin, când s-a căsătorit, schimbarea portului, dorul de acasă. Nu era departe Ecka, la 30 km de Uzdin, dar pe atunci îți lua o zi să ajungi. I-a fost greu la bunica să vină în alt sat. Motivul: fratele ei nu a vrut sa ii dea un lanț de pământ, ca să se rămână în satul ei. Nu-i dau, nu-i dau!
Iar tatăl ei, când a măritat-o, i-a dat bani cât pentru 2 lanțe / lanțuri de pământ. Și întrebarea era de ce nu i-a dat în sat, că înainte fetele nu erau scoase din sat așa ușor, doar dacă erau mai rele și nu mai știau cum să le potolească. Dar, uite că a trăit bine. Fratele bunicii mele, Iosif, i-a zis cu apropos la faptul că maica nu prea mânca: Așa îți doresc când te măriți, să-ți dea Dumnezeu să fie atâția în casă, până e aburele în grindă în blid să nu mai fie nimica, ca să mai poți să te îmbii. Sunt cu multe amintiri înregistrate, poate cândva pică bine, sunt ca un fel de povață pentru mine. Și așa am fost și educați.
Mătușa mea, în schimb, sora mamei mele, a plecat în America. Pe mine nu mă atrage, ce să fac, să-mi dau viața pentru dolarul ăla, ce să fac?! Poate a fost mereu bolnavă de invidie mătușa mea, cine știe. Cum ți-ai arătat dragostea față de părinți, așa te-au iubit și ei pe tine, asta nu poți să schimbi. Cum i-ai iubit pe părinții tăi, așa te-au iubit și ei pe tine. Și cum le-ai arătat dragostea, așa ți-au arătat-o și ei. Asta nu poți să schimbi. Maica mereu zicea, nu pot să-mi scot inima în palmă și să vă arăt că vă iubesc pe amândouă. Bunicii mereu au plâns că mătușa Tita nu a fost printre noi. Durerea în ochii lor, niciodată nu a văzut-o. Acuma la iarnă se pare că vine și rămâne de tot. La bătrânețe ai mereu nevoie de o cană de apă și de un ajutor. Mă rog lui D-zeu să ne dea putere, că ni-s diferiți cu totul.
Maica a rămas pentru mine, nu-i moartă, e mereu cu mine. Am plâns mult după ea, ca o nepoată, nu ca un nepot. Tare am bocit-o. Mă duc și la cimitir să o văd, dar mereu singur. Am vrut și eu să o găsesc pe Steluța să o salut, până la urmă tot David ne-a condus și ne-a arătat locul de veci al bunicii lui.
Eu am multe de povestit, unele sunt grele de spus, nici nu am cuvinte. Trebuie să știi de unde ești și cine ești și cu cine ești neam, chiar dacă e cel mai prăpădit sau sărac, să nu întorci capul dacă e neamul tău. Să te oprești, să vorbești, că nu averea face pe om. Ea a prețuit pe toată lumea și la rândul ei a fost prețuită de ei toți. Tare multă lume a fost la ea înmormântare. Asta a zis ceva despre ea.
Credit foto: Răzvan Popa