Participanți: Katya Serova (K.S.), Nicoleta Mușat (N.M.), Evghenia Jane Rozbytska (J)
Locul și data interviului: FITT Timișoara, România / August 2022
K.S.: Am studiat ingineria la Universitatea din Kiev timp de șase ani, apoi am început să lucrez în domeniul designului. Apoi m-am căsătorit și am avut patru copii. (râde) Asta-i tot.
N.M.: Cea mai scurtă poveste a vieții pe care am auzit-o.
K.S.: Asta-s eu. M-ai întrebat despre profesia mea.
N.M.: Te-ai născut la Kiev?
K.S.: Da, m-am născut la Kiev.
N.M.: Și familia ta s-a născut la Kiev?
K.S.: Bunicul din partea tatălui s-a născut aici.
J: Din partea tatălui, Katya este a cincea generație care s-a născut la Kiev.
K.S.: Mama tatălui meu este din Rusia, iar mama mamei mele este tot din Rusia. Tatăl mamei mele este dintr-un sat din Ucraina.
J: Ambele bunici sunt din Rusia, dar din locuri diferite.
K.S.: Da, din locuri diferite. Tatăl mamei mele era dintr-un sat măricel din centrul Ucrainei.
N.M.: Știi povestea cum s-au căsătorit aceste bunici?
K.S.: Da, o știu. Primul care a venit la Kiev a fost stră-străbunicul meu. El era inginer. A venit aici… (vorbește cu Jane în ucraineană)
J: Bunicul bunicului ei a venit la Kiev pentru o expoziție de inginerie și a rămas cu familia la Kiev. A babushky?
K.S.: Babushka, da. Tata și mama s-au căsătorit datorită bunicului. Vă povestesc mai întâi de tata.
J: Pe Katya o cheamă Serova. Acesta e numele de familie al tatălui ei. Deci, din partea tatălui, Katya are rădăcini de familie comune cu un pictor rus celebru, Serov (Valentin). Katya are rădăcini adânci în boema rusă. Așa e? (râde) Iar bunica din partea tatălui provine dintr-o familie bogată.
K.S.: Nu bogați. Intelectuali. (intelligentsia)
J: Familia Popov. Aveau legătură și cu religia. Erau religioși.
N.M.: Erau preoți?
J: Da, da. Familia lor a fost persecutată din cauza legăturii cu religia. Bunica ei nu a vrut să-i povestească asta. Bunica ei provenea dintr-o familie de preoți. Atunci când a venit guvernul sovietic, tatăl bunicii ei a devenit dușman al statului. Așa îi numea guvernul Sovietic pe oamenii care aveau legătură cu religia.
K.S.: Și toate bunicile și bunicii mei au trecut prin război.
N.M.: S-au născut în timpul războiului?
J: Atunci când germanii au ocupat Kievul, bunicul ei a mers la școală și un german a locuit în apartamentul lor. El nu a distrus nimic și le-a dat și mâncare uneori.
K.S.: Babushka… (K îi explică lui Jane legăturile de familie)
J: Iar bunica ei din partea mamei – e fain când ai multe rude (râde) – tatăl ei a fost director de școală și a locuit în multe orașe datorită muncii sale.
N.M.: Deci cine mai exact era director de școală?
J: Tatăl bunicii ei. Și au mers la Liov datorită serviciului lui.
K.S.: Bunica mea și bunicul meu din partea mamei (au locuit în Liov). Ar trebui să faci un desen al întregii povești.
J: Tatăl Katyei a fost istoric. Bunica din partea mamei și-a petrecut copilăria la Liov. Avea doar 4 ani pe timpul Holodomor-ului. Ea a mai avut doi frați mai mari și i-a povestit Katyei că atunci când mama lor pleca la lucru, ea trebuia să meargă să găsească ceva de mâncare. Oamenii împușcau porumbei pe stradă și îi mâncau. Ea își amintea foametea din copilăria ei. Iar tatăl bunicii ei a fost împușcat la Liov.
N.M.: De către sovietici?
J: O ipoteză este că a fost omorât de Bandera pentru că era din Rusia. Mama bunicii ei a trăit până la 103 ani.
N.M.: Deci ai întâlnit-o.
K.S.: A murit când eu aveam 16 ani.
J: Ți-am spus, generația bunicilor noștri a fost foarte puternică.
K.S.: A fost o persoană interesantă bunica mea.
J: Pe timpul celui de-al doilea război mondial ea a lucrat într-o bucătărie mare și au copt pâine clandestin, în ilegalitate. Ei au făcut pâine și alte lucruri pentru ca oamenii să supraviețuiască. Istoria se repetă. Părinții Katyei s-au întâlnit în Universitate. Tatăl ei e cu șapte ani mai mare decât mama ei. E o mănăstire frumoasă lângă Kiev, pe malul râului Dnieper. Se numește Mănăstirea Vydubytsky și când mama ei a fost în primul an de practică arheologică, l-a văzut acolo pe viitorul ei soț și a fost foarte impresionată de el. S-au cunoscut în timpul unei expediții arheologice. Tatăl Katyei era renumit în domeniul său, scria articole științifice, era specialist în fortificații numite zminayavalâi. Aceste fortificații sunt foarte vechi și tatăl Katyei a fost primul care le-a datat și a explicat cum au fost construite și cum au funcționat. El era un vorbitor foarte bun, iar mama Katyei i-a pus multe întrebări când s-au întâlnit. Atunci când s-a născut Katya și fratele ei, locuiau într-un oraș mare, în Kiev, dar aveau și o dacea (casă de vacanță), care îi plăcea Katyei. Ei nu-i plăcea să locuiască într-un oraș mare.
N.M.: Și acum locuiești într-un oraș mai mic.
J: Nu, nu e vorba despre asta.
N.M.: Da, știu. Din păcate. Vrei să vorbim despre 24 februarie? Cum a început acea zi?
K.S.: Cu un an în urmă.
N.M.: Ok, un an în urmă.
J: Acum aproape trei ani au aflat că tatăl Katyei avea cancer. Atunci când s-a căsătorit Katya și soțul ei în urmă cu zece ani, ei nu au închiriat un apartament pentru că visaseră dintotdeauna să aibă propria lor casă. Au locuit cu părinții soțului ei, apoi cu părinții ei, apoi s-au mutat cu bunica ei și au stat cinci ani în casa ei. A fost o perioadă frumoasă pentru că bunica ei îi ajuta cu copiii, avea grijă de a doua ei fiică și datorită ei, au învățat chiar și să danseze tango argentinian. Atunci când au aflat că tatăl Katyei are cancer, părinții ei s-au mutat împreună cu bunica ei, în timp ce Katya și familia ei au petrecut iarna în apartamentul unde se născuse. Vara mergeau la dacea. Aceasta era casa bunicilor din partea tatălui, care pe atunci erau deja prea bătrâni ca să meargă acolo. În primul an de Covid, starea tatălui Katyei s-a înrăutățit și a trebuit să se mute înapoi în apartamentul lui, iar Katya și familia ei s-au mutat la dacea. Dacea este o casă pentru vacanțele de vară, deci nu era potrivită pentru a locui acolo iarna. Au făcut niște renovări, dar condițiile de trai erau destul de rele. Nu era apă curentă în casă, iar baia era în bucătărie, de exemplu. Și trebuiau să trăiască așa cu patru copii. Pe atunci cel mai mic dintre copii, Daria, avea un an.
K.S.: Era foarte greu și foarte frig, locuiam toți într-o singură cameră și dormeam într-un pat mare. (râde)
J: Ei încălzeau casa cu orice găseau: cărbune, un radiator, etc.
K.S.: Un șemineu. (râde)
J: Și dacă încălzirea era oprită, în casă se făcea foarte frig în câteva ore.
K.S.: Da. Îmi aduc aminte că într-o zi… (începe să vorbească în ucraineană, râde)
J: Deci într-o zi au mers la bunica ei și până s-au întors acasă, gaura cheii înghețase. (râde) A trebuit să întrebăm în jur dacă ne poate ajuta cineva. Noroc că am avut vecini care aveau gaz și au topit gheața.
Din punct de vedere teritorial, satul Moshun, unde locuiau ei, a fost pe linia de apărare a Kievului din secolul 15. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost o linie de apărare aici, de care germanii nu au trecut niciodată. De aceea sunt multe puncte de control aici. Când bunicul ei a săpat în grădină, a găsit un proiectil care nu explodase în timpul celui de-al doilea război mondial. L-a scos din pământ cu mâinile lui. Impenetrabilitatea acestui teritoriu a constat din faptul că râul Irpin era greu de trecut deoarece se revărsa și forma câmpii inundabile. În prezent, pentru a bloca apropierea armatelor rusești dinspre Kiev, armata noastră a spart barajul, apa s-a revărsat și a format mlaștini de netrecut. Dar din partea aeroportului Gostomel, Moschun a fost atacat cu bombe, pădurea a fost incendiată cu bombe cu fosfor, deci a fost distrus în proporție de 90%
Din cauza proximității apei, puțini oameni și-au construit pivnițe, subsoluri. Din cauza apei, casa bunicii Katyei era la un metru peste nivelul solului, astfel încât să nu fie umezeală în casă. Dar acum nu aveai unde să te ascunzi..
Satul este la 7 kilometri de Kiev, deci era o idee bună să se mute acolo, să locuiască în pădure, aproape de lacuri, dar și de oraș. Atunci au început lucrările de construcție a casei. În vara anului 2020 au montat o fosă septică scumpă pentru canalizare și au făcut multe lucrări de renovare. Casa era mică și s-au hotărât să mai construiască un etaj pentru a avea loc toată familia lor mare. Soțul Katyei a găsit o echipă de muncitori și a început să lucreze.
Dar în toamnă, Katya a aflat că este gravidă și a hotărât că vrea să nască cel de-al patrulea copil acasă. Deci, pentru a accelera construcția, au decis să facă ei înșiși lucrările la casă, în măsura în care era posibil. Toată toamna au muncit – Katya a răzuit pereții, a aplicat chit și a zugrăvit, în timp ce era gravidă. Și era în timpul pandemiei Covid.
Starea tatălui ei s-a înrăutățit, ea îl vizita zilnic. Apoi ea a făcut Covid chiar înainte de anul nou și a slăbit zece kilograme în timp ce era gravidă. Nu știa cum toate acestea vor afecta copilul: lucrările de renovare ale casei, boala tatălui ei, Covid… Ea avea sentimentul, cum am avut mulți dintre noi în ultimii ani, că se pregătea pentru ceva, se întărea. Daria s-a născut acasă. Ea visa să nască acasă.
K.S.: Casa mea, căminul meu. Am visat să nasc acolo toată viața mea.
J: Ei au visat să aibă un al patrulea copil, dar să se întâmple puțin mai târziu și când aveau propria lor casă. Atunci când s-a întâmplat au făcut ce au putut pentru a se descurca.
K.S.: Da.
J: Ea e aici cu soțul ei și cu copiii. Tatăl ei a murit cu patru zile înainte de a se naște fiica ei. Oamenii au avertizat-o să nu se ducă la înmormântare, dar ea s-a dus și patru zile mai târziu a născut. Muncitorii care lucrau la reconstrucția casei au plecat când și-au dat seama că ea năștea. Doar atunci când a născut și-a dat seama: oh, am un copil! Încă unul. Am nevoie de… (râde) Uitase să cumpere haine pentru copil. Dar ea mai avea și alți copii pe care trebuia să-i ducă la școală, care era la 25 de kilometri distanță, în centrul Kievului. Erau ambuteiaje deseori.
K.S.: Schimbam scutece în mașină, locuiam în mașină. (râde)
J: Deci a fost bine că s-a născut copilul după moartea tatălui Katyei și nu altă dată. Pentru că nu era destul de mare casa. Katya a făcut un proiect pentru scări pe care soțul ei l-a realizat prin sudură. Iar pentru terasă, fiecare treaptă era de o altă dimensiune, deci era…
K.S.: …foarte complicat.
J: Șaizeci de bucăți, fiecare de dimensiune diferită, de formă diferită. Nu au crezut că vor găsi lemn ca să facă aceste trepte, deci le-au făcut din vechile trepte, dar plănuiau să le schimbe. Atunci când s-a născut Mariya, Katya a încercat să se relaxeze câteva săptămâni, apoi au continuat lucrările. Au zugrăvit etajul doi. Soțul ei a finalizat al etajul doi și a instalat electricitatea, pentru că hotărâseră să nu pună încălzire cu gaz, ci sistem de încălzire în podea. L-a făcut chiar el. Au cumpărat mobilă frumoasă, soțul ei a făcut un pat pentru băieți. În sfârșit locuiau în propria lor casă, așa că ea a făcut toate aceste lucruri manual. Când au construit al doilea etaj, ea a avut la dispoziție două zile să curețe podul de tot ce se adunase acolo de 60 de ani… Acesta e dormitorul unde s-a născut. La o săptămână după începerea războiului, ea a simțit nevoia să picteze… (K. îi arată lui N. biserica din Moshun). Mai există, dar a fost bombardată. Nu-ți mai arăt în ce stare e acum. Nu biserica, ci… asta nu e casa ei. Dar a ei este asemănătoare. Înainte de anul nou au trimis copiii la casa bunicii până la patru seara, în timp ce muncitorii montau ușile. Katya este foarte meticuloasă. Ea creează produse din ceramică. Katya a fost invitată la una din expozițiile Waldorf și s-a simțit foarte inspirată de ce a văzut și a făcut multe…
K.S.: Vaze, porțelanuri, cești de ceai.
J: Într-un singur weekend. Dar nu a reușit să le ardă în cuptor și toate acele obiecte au rămas în casă. Pe 24 februarie ei nu au auzit alarmele antiaeriene, dar mama ei a sunat-o și i-a spus: „Katya, au bombardat Kievul”. Se gândeau ce să facă și atunci au auzit… nu bombardamente, ci incendiile. Pentru că ajunseseră la Gostomel. Totul s-a întâmplat foarte rapid. S-a dus la magazin să cumpere ceva, a sunat un prieten care i-a spus că se trage în Kiev, apoi s-a uitat pe cer și a văzut 33 de elicoptere în zbor… Aeroportul din Gostomel era doar la șase kilometri distanță, peste râu. Atunci când a văzut elicopterele, s-a întrebat dacă ar trebui să le filmeze. (K râde) La magazin toată lumea cumpăra de toate și ea nu știa ce să cumpere. Da, ciocolată.
K.S.: Pentru că starea de bine depinde de ciocolată. Și apoi nu puteam dormi, ascultam și ascultam…
J: Ei erau stresați și nu puteau să doarmă. În primele nopți nimeni nu a dormit, doar ascultam și ne uitam la incendii. Casa bunicului ei a fost distrusă de germani în al doilea război mondial și acum vedea că se întâmpla din nou. Își amintea cum își scotea lucrurile din casa arzând. I-a arătat Katyei unde s-a întâmplat totul. Imaginează-ți. Katya avea în minte imagini ale poveștilor bunicilor ei și era ca și cum ar fi avut o viziune din trecut, din timpul lui. După două zile i-a spus soțului că ar trebui să plece. Ea voia de fapt să plece în primele minute după ce a aflat că a început războiul, dar vecinii lor care încercaseră să plece s-au întors și le-au spus că era o coadă enormă la benzinărie și că se trăgea în pădure, deci era mai bine să rămână. Timp de două zile duceau bagajele la mașină, apoi le aduceau înapoi în casă. Nu știau ce să facă. Credeau că vor trebui să locuiască undeva în pădure, așa că au luat cu ei saci de dormit și corturi și toate semințele pe care le-au găsit în casă. Au uitat toate lucrurile Mariei. Dar au luat chitara tatălui și o harpă. (râde)
N.M.: Serios? Are o mașină mare.
J: Au o mașină cu șapte locuri și a ținut-o pe Maria în brațe pentru a putea lua harpa.
N.M.: Toată lumea mi-a spus că și-a luat puține bagaje.
J: Puține bagaje și o harpă. (toate râd).
N.M.: Deci după două zile…
J: Și o drujbă. A fost singura armă pe care au luat-o cu ei. Deci au plecat și le-a luat opt ore pentru a conduce trei sute de kilometri. Nu erau puncte de control. Podul din Irpin fusese bombardat deja pentru că podurile sunt primele care sunt bombardate. Armata noastră a făcut asta astfel încât rușii să nu poată trece. Deci Katya și familia ei au petrecut prima noapte la Berdicev, iar în ziua următoare au plecat spre munții Carpați. Au petrecut acolo patru zile și pe 1 martie au trecut granița. A doua zi după ce au plecat a fost întreruptă electricitatea și nici acum nu au electricitate. Mulți oameni din Moshun nu au vrut să plece, deci toate clădirile și casele… au venit rușii și armata noastră a fost foarte activă…
N.M.: S-a luptat cu ei?
J: Da. S-au luptat cu ei. Din cauza râului Irpin. Irpin este un râu ca Bega, un canal. Au deschis barajul, Irpin s-a lărgit foarte mult și rușii nu au putut să treacă. Dar a fost un teritoriu unde s-au dus lupte. Soldații noștri și cei ruși au fost în pădure și s-au luptat. Pădurea a fost arsă și bombardată. Unii oameni au rămas, unii au plecat. 90% din casele din Moshun sunt distruse acum. Distruse complet. Atunci când au plecat rușii, armata noastră a filmat zona cu ajutorul dronelor, deci Katya a putut să vadă un video cu casa ei… a fost distrusă. Au încercat să-și vadă casa și vecinii le-au confirmat, da, totul a fost distrus. Katya a fost acolo acum o lună.
K.S.: A babusia… (vorbește cu J în ucraineană)
J: Bunica Katyei i-a spus să nu pună boilerul la etajul doi pentru că va arde casa. Și așa s-a întâmplat. Ea avea patru găini drept animale de companie, fiecare avea un nume. Și toată ceramica pe care o făcuse… Fratele ei, care este în armată, i-a spus: „Îți voi răzbuna casa”.
Atunci când au plecat, și-au lăsat în urmă toate rudele. Fratele ei a mers în armată pentru că voia să ajute. Mama ei a rămas să aibă grijă de părinții soțului ei, care au murit anul acesta, la o diferență de opt luni. Bunica a murit în aprilie de infarct. Ea a aflat de la știri că casa ei de la țară, adică casa Katyei, a fost arsă din temelii și nu a supraviețuit acestei vești. Bunicul a murit la sfârșitul anului. Mama ei a rămas acolo, s-a mutat cu sora ei și soțul acesteia, care au o pivniță.
N.M.: Mulțumesc, Katya.
Traducere: Jane Rozbitskaya
Credit foto: Mircea Sorin Albuțiu