Mutarea din spațiul urban în cel rural este o tendință care devine din ce în ce mai populară și care este abordată în multe studii. O tendință care s-a accentuat odată cu pandemia din 2020 și este alimentată inclusiv de noua criză energetică. Însă, pe teritoriul României, Banatul nu reprezintă cea mai căutată destinație. Transilvania este, de departe, zona favorită, în care se creează enclave ale veneticilor, cum sunt numiți acolo de către localnici.
Satele cehe din Banat sunt un fenomen aparte din acest punct de vedere. Casele părăsite din satele tot mai puțin populate sunt cumpărate deseori de oameni din Cehia. Unii își doresc să se mute aici, alții exploatează potențialul turistic al zonei pentru diferite afaceri sau doresc case de vacanță. Unii vin mai des, alții lasă casele părăsite ani de zile. Câteva familii locuiesc în zonă deja de câțiva ani, printre pionierii acestui curent numărându-se și Nataša cu Robin. În anul 2012 s-au mutat la Ravensca, în județul Caras-Severin, pentru că s-au simțit epuizați de viața cotidiană de la oraș.
Am stat de vorbă cu Nataša în curtea ei, în care o mulțime de treburi pândesc din fiecare colț, am mers împreună prin grădina ei modestă ce suferă din cauza lipsei de apă în lunile de vară, ne-am răcorit în bucătăria casei din piatră în care locuiește. Conversația cu Nataša este marcată mai ales de o căutare intensă a sinelui, de o reflecție interioară adâncă și de aspectele pe care le implică viața ei la țară în Banat. În timpul plimbărilor, îmi arată crestele dealurilor din jur, câmpuri și lunci, dar și plante, copaci, păduri, care îi aduc liniștea îndelung căutată. Cu toate acestea, Nataša rămâne conștientă că este un copil de bloc și deseori râde de încercările sale uneori zadarnice de a trăi în natură.
În cazul ei, epuizarea adusă de viața în oraș nu s-a transformat într-o viață idilică la țară, însă, în ciuda tuturor greutăților pe care le aduce o schimbare atât de marcantă, ea se străduiește să îi vadă sensul. Povestea ei nu este despre un vis împlinit, ci despre căutarea echilibrului – atât fizic, cât și sufletesc.
Nataša nu crede în povești idilice despre viața romantică după mutarea din oraș la sat.
VIAȚA DINAINTEA MUTĂRII ÎN BANAT
M-am născut în Trnava, în vestul Slovaciei. Acolo am crescut la bloc, împreună cu părinții și fratele meu. Ambii părinți lucrau în centrala nucleară din apropiere, iar eu după liceu am plecat după studii la Bratislava. De acolo, la fel ca mulți colegi de generație, m-am mutat la Praga, unde l-am întâlnit și pe viitorul meu soț. De fapt am avut tot ce am vrut și am pus și bazele propriei afaceri, împlinindu-mi visul de a fi o femeie de succes.
Așa că înainte să vin la Ravensca, duceam o viață clasică de orășean, de locuitor al capitalei. Eram director în propria mea firmă. Petreceam foarte mult timp la muncă și în fiecare seară, după serviciu, petreceam pe afară cu prietenii. În principiu, tot ce mă interesa erau cariera, distracția, cum arăt, cumpărăturile, relațiile.
Ieșirile în oraș, distracția și călătoriile erau toată viața mea. Contact neîncetat cu oamenii, socializare, afaceri. Succes și bani.
BURNOUT ȘI NEVOIA DE O SCHIMBARE RADICALĂ
Ruptura din viața mea a apărut pe la treizeci de ani. Nu mă mai simțeam bine, atât fizic, cât și psihic. Efectiv mă consumasem. Am început să sufăr de depresii și mă întrebam neîncetat de unde vin toate astea. Mai întâi am părăsit munca, apoi și pe soț. Mă străduiam să găsesc cauza, dar situația tot nu se îmbunătățea. În acea perioadă l-am întâlnit pe Robin, partenerul meu actual. După o jumate de an de locuit la Praga împreună, ne-am mutat într-o cabană mică în nordul Cehiei.
Atunci am început să petrec mai mult timp singură în natură, Robin mai pleca la muncă. Până atunci, eu eram foarte extrovertită și, dintr-o dată, când m-am trezit singură, am început să văd lucrurile cu totul altfel. Efectiv nu am bănuit că există un alt fel de viață decât cel pe care îl avusesem eu.
Odată cu starea psihică nu foarte bună, au apărut și probleme mari de sănătate. În acea perioadă începuseră să ajungă la mine informații despre modul în care stilul de viață poate influența psihicul și sănătatea. Treptat, am ajuns împreună cu Robin la concluzia să ne mutăm în natură.
BANAT – EVADAREA ÎN NATURĂ
Nu aveam destui bani ca să cumpărăm în Cehia ceva așa cum ne doream. Inițial am căutat ceva în Ecuador. Dar era foarte departe ca să ne putem vizita familiile.
Robin cunoștea satele cehe din Banat încă din anii `90 și acesta a fost locul cel mai apropiat cu multă natură care ne-a impresionat. Turismul încă nu era atât de frecvent aici. Eu am venit cu el odată la Ravensca și chiar am glumit despre cum ar fi să locuim în România. Nu ne-am gândit pe atunci că, după un an sau doi, ne vom muta aici.
Înainte să plecăm, am dat toate lucrurile. Am închis totul, am ars punțile. Cu o lună sau două înainte de plecare, am primit amândoi o ofertă foarte bună de muncă, dar deja eram hotărâți să plecăm. Am început viața de la zero.
AȘTEPTĂRI VERSUS REALITATE
Înainte să plecăm, am studiat mult despre permacultură și autosuficiență. Eram entuziasmați. În special Robin era extrem de încântat că, dintr-o dată, are parte de libertate și de un alt program al zilei. El vedea totul în roz. Eu, ceva mai puțin. Eram extenuată. Pentru mine, primii ani au fost destul de obositori. Mi-am subestimat starea sănătății. Am crezut că sunt mai bine, atât fizic, cât și psihic. Nu mi-am dat seama cât stres va aduce mutarea noastră. În fiecare zi, dădeam peste o mulțime de obstacole. Ne-am dat seama cât de departe este Ravensca de absolut orice – magazine, servicii medicale, de tot. În plus, realizezi că toată munca fizică este foarte grea și tu nu ești obișnuit cu ea. Că nu știi nimic, că nu-ți merge nimic, tot timpul îți iei șuturi în fund.
După ce am ajuns am stat jumate de an la localnici. Apoi am locuit un an jumate la un ceh în schimbul muncii prestate în casa lui. Cam la doi ani după ce am ajuns aici am găsit o rulotă veche. Robin a reparat-o peste iarnă și, imediat ce s-a topit zăpada, a dus-o la coliba pe care am cumpărat-o după sat. Ne-am mutat acolo.
Era superb, chiar dacă era și greu din multe puncte de vedere. Nu e atât de rău să nu ai curent și apă îți aduci. Ne-am simțit ușurați, eram în sfârșit în mijlocul naturii mult visate. Ne-a ajutat liniștea, natura și faptul că eram doar noi doi, împreună. Primele luni doar ne-am odihnit acolo.
În acea perioadă am ajuns la zero. Ne certam pe hârtia igienică! Complet absurd. Am vrut să construim ceva acolo. Eu pentru prima dată, am început să cultiv un pic, dar mi-am dat seama cât de slabă sunt fizic. Viața în rulotă este destul de solicitantă ca atare. În rulota noastră ploua tot timpul. Fânul cu care am căptușit exteriorul și acoperișul erau mereu ude, așa că trebuia să-l întindem la uscat în fiecare zi prin poiană și seara să-l punem înapoi. Rulota se mucegăia, trebuia să scoatem lucrurile afară, la soare și așa mai departe.
Atunci am început să-mi dau seama de diferență: cum îmi închipuiam eu totul și cum realitatea decurge într-un mod complet diferit. Pentru anumiți oameni, poate că acea imagine romantică se poate adeveri dar dacă ești un copil bolnăvicios crescut la bloc atunci nu e chiar ușor.
ÎNCERCĂRILE DE A ÎȘI ASIGURA UN VENIT STABIL
Am vrut să ne câștigăm banii din surse locale, dar fără să le facem concurență localnicilor. Amândoi suntem persoane orientate spre antreprenoriat. Unde era cerere, acolo ne gândeam cum să venim cu o ofertă. De exemplu, atunci când locuiam în schimbul muncii la casă, am aflat că unele materiale de construcții sunt mai ieftine în Cehia și că am putea să le importăm. Nici nu mai știu câte idei din astea am avut. Dar nimic nu era aplicabil.
Și atunci, Robin a găsit din întâmplare o trufă. La început nu a știut ce este, dar după câteva zile, a dat peste o poză cu trufe pe internet. Am aflat că în România sunt câțiva căutători de trufe și că există un centru mare de colectare și vânzare în Brașov. Am început să ne interesăm despre trufe – ce sunt, la ce se folosesc. Ne-am luat un câine special antrenat pentru căutarea trufelor. Dar nu e ușor să le găsești. Căutătorii își au deja locurile lor, unii își cumpără și pădurile în care cresc trufe. Rentează. Ei nu merg pe nevăzute. În primul an, eu rămâneam la rulotă și Robin mergea zile întregi să caute trufe. Experimentam cu ele, ca să vedem ce se poate produce.
Ne-am dat seama că sterilizarea trufelor este foarte dificilă și că e nevoie de un spațiu profesional de prelucrare. No și noi locuiam cu câinele într-o rulotă mucegăită de doi metri pătrați. Și fără niciun venit. Robin aducea mereu trufe în valoare de 20 euro și consuma motorină de 200 euro. Eram tot timpul pe minus. Eram susținuți financiar exclusiv de către părinți.
Din întâmplare, a apărut posibilitatea să ne cumpărăm o casă în sat. Nu aveam bani și, în plus, voiam să fim în natură. Dar știam că ar trebui să ne ocupăm să facem un spațiu special amenajat pentru prelucrarea trufelor. Nu puteam să ne hrănim din căutarea lor, trebuia să începem să le procesăm la nivel profesional. Casa a fost ieftină, dar era într-o stare foarte proastă. Am început s-o renovăm încetul cu încetul.
Construcții, dezordine, praf, toate lucrurile în cutii. Nu puteam să procesăm trufe, așa că am stat cu părinții în Slovacia și Robin căuta trufe, pe care mi le trimitea prin turiști sau localnici. Eu mergeam la graniță să le ridic și apoi le procesam cu părinții mei. Când nu aveam ce procesa, făceam pagini web, cream ambalaje și așa mai departe. Produsele noastre arătau bine, lucrurile s-au pus oarecum în mișcare. Au început să vină jurnaliști din Cehia prin satele cehe ca să scrie despre dezvoltarea turismului în zonă și, pe ici, pe colo, au scris și despre noi. Unii oameni veneau să ne caute special pentru trufe. În primii ani, totul a început să meargă bine. Am renovat bucătăria prin crowdfunding, am transformat-o oficial în atelier de procesare. Nu mai eram pe minus, dar tot nu era un venit stabil.
Pe lângă toate acestea, mie îmi dădea bătăi de cap sănătatea, nu aveam doctori în apropiere și a trebuit să învăț să lucrez singură cu mine. Au început să mă preocupe alimentația, plantele, legătura dintre fizic și psihic. Mi-am început studiile la distanță la Institutul de Medicină Integrativă din Boston.
Apoi a venit perioada covid, care a oprit complet afacerea cu trufe, care oricum era pe sfârșite. În acel an, am început să experimentăm mai mult cu permacultura. Am început să ne întoarcem la imaginea inițială a vieții pe care ne-o doream aici. După experiența acumulată, deja percepem altfel autosuficiența. Știm că una este imaginația și alta este realitatea. Mi-am dat seama că pot ori să mă împotrivesc și să mă chinui, ori să primesc lucrurile așa cum sunt și să-mi așez viața astfel încât să le pot face față.
După zece ani aici, avem nevoie de un venit nu doar pentru lucrurile de bază, ci și pentru niște reparații. Investiții mari, pentru care nu putem câștiga destul de exemplu din trufe. Robin a plecat temporar în Cehia ca să lucreze în domeniul din care a plecat. Eu am rămas aici singură. Ofer consultații online privind alimentația, dar aceasta nu este o activitate ideală. Nu vreau să mă las absorbită de lumea online, pentru că astfel s-ar pierde sensul vieții mele în Banat.
SENSUL VIEȚII ÎN NATURĂ
Au fost momente când amândoi urmăream site-uri de imobiliare din Cehia, fără să ne spunem acest lucru. Dar apoi vin momente în care ne convingem din nou că este mai bine să fim aici decât oriunde în altă parte.
Amândoi avem părinți în vârstă, dacă vreunul dintre ei va rămâne singur, nu va veni la noi. Din mai multe motive, dar mai ales din cauza sistemului de sănătate. Așa că perioada pe care o mai putem petrece aici va fi hotărâtă de starea lor. Nu suntem nici foarte ortodocși în convingerea că acesta este singurul loc în care putem fi. Și dacă va trebui să ne întoarcem pe termen lung în oraș, suntem împăcați cu acest lucru și vom fi recunoscători pentru fiecare an petrecut aici.
În această perioadă sunt singură la Ravensca. Sunt foarte recunoscătoare pentru oamenii de aici care mă mai ajută. În rest, eu mă simt bine singură. Doar cu treburile grele petrec de trei ori mai mult timp decât atunci când era Robin aici, dar deocamdată m-am descurcat cumva. Și e important că nu sunt complet singură aici.
Banatul îmi oferă o viață în apropierea naturii. Aceasta mă ajută să înving greutățile asociate cu viața de aici. Natura te armonizează. Tu nu trebuie să faci nimic altceva, decât să fii acolo. Nu trebuie să studiezi, să meditezi, ci simplul fapt că te afli aici este vindecător în sine. Corpul ți se reglează singur pentru culcarea la apusul soarelui și trezirea la răsărit. Trăiești în liniște, fără smog și radiații electromagnetice.
Este incredibil de liniște aici, oriunde te uiți, până în depărtare, nu sunt activități industriale. Mașinile sunt rare pe aici. Iarna, când natura își reduce toate sunetele la minim, tot ce auzi este liniștea. Fac des baie în natură, nu doar vara, ci și iarna. Folosesc foarte puține substanțe artificiale. Am început să am o percepție sensibilă a plantelor, animalelor, a apei, a pământului și le tratez cu respect, ca pe părți componente ale ciclului nesfârșit al vieții. Datorită contemplării armoniei în natură și momentelor tăcere și singurătate, percepția asupra sinelui și asupra lumii ca atare mi s-a schimbat fundamental.
No și satul Ravensca este pentru mine cel mai frumos atunci când, după o perioadă, mă întorc aici și știu că mă întorc acasă. Este superb aici, când te afli pe culmile munților și vezi totul în jur, această natură neîmblânzită. Când sunt aici deja de câteva luni și dau peste tot felul de greutăți, nu mai pare totul atât de roz. Dar simt că, orice s-ar afla în cealaltă parte a balanței, voi alege Ravensca. În ciuda greutăților.
Credit foto: Petra Dobruská