Lucian Matei: Vreau ca tu, vizitatorule, să treci prin toate emoțiile prin care au trecut cei care au plecat

În spate, o ușă închisă. În față, un drum care nu știi unde duce. E povestea oricărui om care a plecat, voit sau nu, să-și caute norocul departe de casă. Cum se simte asta? Cum se aude asta? E ceea ce încearcă să „povestească” Lucian Emilian Matei de la Noiseloop Studio. A ales nu cuvinte, ci sunete, imagini și înaltă tehnologie. 

Emigrație, porecle și friptură cu compot. Americani, slovaci sau Anica vrăjitoarea. E Comloșu Mare, în Banat, unde povești de demult au fost (re)rostite în anii ’70 și păstrate, ca prin minune, pe imaginile filmate de comloșanul Gheorghe Ardelean. Sunt singurele memorii video și asta l-a făcut pe Lucian Emilian Matei să încerce să rescrie istoria acestor locuri. 

Sunt povești scurte, care m-au ajutat să le rescriu sub forma unor memorii fragmentate. Singura memorie video care exista era de acolo, din Comloșu Mare. A fost, cred, o întâmplare fericită. Eu am vrut să redau cumva atmosfera vremurilor trecute și aveam nevoie de o instalație senzorială multiplă, nu doar de sunet sau text. Aveam nevoie și de mărturii în imagini”, povestește Lucian. 

Așa s-au născut „Memorii Interactive”, un experiment spațio-temporal pe care fiecare vizitator e invitat să-l trăiască singur. Totul pleacă din fața unui perete panoramic de vreo 8 metri lățime. Pe cât de impersonal, pe atât de surprinzător. 

În momentul în care pășești în încăpere nu se întâmplă nimic. Ai doar marcat pe jos pe unde să te deplasezi, ai un panou cu instrucțiuni cum să folosești toată tehnologia și cam atât. În momentul în care intri în zona de interactivitate a senzorului infraroșu se aprinde un anumit fragment, în funcția de poziția în care te afli. Pe audio sunt toate poveștile în fundal, înfundate, amestecate, ca un ghiveci. În momentul în care ești în fața unui fragment, se distinge clar povestea, iar restul nu se mai aud”, spune artistul vizual. 

Practic, ești doar tu și povestea, iar asta face lucrurile mult mai personale. Trebuie doar să te lași să simți. Lucian explică: „Instalațiile de acest gen sunt mult mai pătrunzătoare dacă pășești singur. Nu ești atât de focusat să-l fotografiezi pe celălalt, nu depinzi de reacția sau de validarea celuilalt”. 

A doua componentă a proiectului pleacă tot dintr-un perete. E, de fapt, un prag, un obiect pe cât de simplu, pe atât de definitiv. În spate ți-e trecutul, cu bune și rele, dar cunoscut. În față e lumea și s-ar putea ca ea să nu-ți ofere prea multe. 

Cealaltă instalație este despre retrăirea momentului plecării. Cel mai emoționant în povestea cu migrația cred că e momentul acela când pleci efectiv. Momentul ăla când ieși pe ușă. Unii poate îl trăiesc fără să-și dea seama, alții poate l-au trăit deja în mintea lor, dar oricum el reprezintă un moment în timp și spațiu pe care n-ai cum să-l eviți. Asta mi-am propus, ca tu, vizitator, să te racordezi la același strat emoțional prin care au trecut și cei care au plecat”, explică Lucian. 

E straniu cumva să te gândești că s-a lucrat la acest proiect cu singurele imagini păstrate de acum patru decenii. Azi, tot ce nu e filmat – și stocat corespunzător – aproape că nu există. Readucerea la viață a unui fragment din acele timpuri a fost marea provocare pentru Lucian Emilian Matei. „E dimensiunea asta emoțională din perioada respectivă. Astăzi avem o grămadă de înregistrări și, dacă o să le vedem peste 40 de ani, nu vor mai avea aceeași valoare. Când vedem însă niște imagini dintr-o perioadă în care noi nici măcar nu existam, are un impact mult mai mare. Plus că sunt foarte interesante poveștile alea. Totul are așa, o nuanță umană”, spune el. 

La Comloșu Mare se mănâncă friptură cu compot și se bea ce-și face omul acasă. Se face în comună concurs de vinuri pentru bărbați, pe culori, alb, rose, roșu. Femeile se întrec în sarmale și prăjituri. E locul unde s-au întâlnit, într-un neverosimil univers, „americanii” și cei care priveau cu jind, în anii comunismului, la Nakovo. Era în Serbia ca-n Las Vegas. Și, pentru că azi nimic nu mai seamănă, poveștile acelor vremuri trebuie păstrate. Fiindcă la Comloșu Mare va trebui să știe mereu cineva ce înseamnă „Mozi cu calu’”.


Un reportaj de Otilia Ghițescu /  📸 Diana Bilec

Proiectul Memorii Interactive a fost selectat în cadrul Apelului de proiecte Cămine în Mișcare. Va fi prezentat publicului larg începând cu data de 5 decembrie 2020, la Corner Space, în cadrul expoziției Cămine în Mișcare 2020.

Comentarii
  1. de Mihaela Lichiardopol

    Bravo Lucian !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.