Participanți: Yevheniia Shashkova (Y.S.), Nicoleta Mușat (N.M.)
Locul și data interviului: FITT Timișoara, România / August 2022
N.M.: Îmi spui numele tău complet, te rog? Povestește-mi puțin despre tine.
Y.S.: Yevheniia Shashkova. Sunt ucraineană, m-am născut în regiunea orașului Kiev. Am locuit în orașul Poltava, iar în ultimii 5 ani am locuit în Harkov. Sunt avocată. Am două specializări, în drept și economie. Aveam firma mea de avocatură în Harkov. Am o familie numeroasă. Eu și soțul meu avem trei copii. Doi dintre ei sunt din căsătoria anterioară a soțului meu, iar Misha, cel mai mic, este fiul nostru. Aveam o viață foarte bună în Harkov. Soțul meu producea sobe pe peleți. Afacerea noastră a crescut. Copiii noștri primeau o educație bună. Cel mai mic va împlini 4 ani în octombrie. El avea o bonă, mergea la piscină și la grădiniță. Părinții noștri locuiesc în Poltava, la 130 kilometri de Harkov. Soțul meu are o bunică care locuiește în Kiev. Atunci când am venit în România, am luat-o și pe mama mea, mama lui, bunica lui, țestoasa și pisica noastră.
N.M.: Te-ai născut în Poltava?
Y.S.: Nu. M-am născut în regiunea Kievului. Dar când aveam doi ani, părinții meu s-au mutat la Poltava și am locuit acolo până în 2017, când m-am mutat la Harkov. Am studiat la Harkov. E foarte aproape de Poltava.
N.M.: Ce s-a întâmplat pe 24 februarie? Ce îți aduci aminte?
Y.S.: (începe să plângă) Noi am cumpărat o locuință nouă în 2018 și am amenajat-o frumos cu ajutorul unui designer. Am pus ultima ceașcă în dulap în noaptea de 23 februarie. Nimeni nu a crezut că va fi război în Ucraina. Ziua mea e pe 27 februarie, și am plănuit să mergem la Viena pe 26 februarie. Dar pe 13 februarie am început să mă îngrijorez, pentru că se vorbea de închiderea spațiului aerian. Am hotărât că dacă spațiul aerian va fi deschis, vom pleca cu avionul. Eu sunt avocată, am sunat autoritățile și am întrebat dacă soțul meu poate pleca în străinătate. Ei au răspuns: da. Dar în același timp, la știrile americane se spunea că va fi o invazie din partea Rusiei. Așa că am anulat excursia pentru că îmi era teamă să-i las pe copii aici.
Pe 23 februarie eram foarte agitată. Nu m-am dus la lucru. Am mers pe la diverse magazine pentru a căuta o cutie pentru broasca noastră țestoasă. Oamenii păreau fericiți, nimeni nu se îngrijora.
N.M.: Voiați să luați țestoasa cu voi în caz că ar fi izbucnit războiul?
Y.S.: Nu. Era ceva ce tot voiam să fac de vreo 2 luni, dar nu am avut timp. Dar în 23 februarie am avut puțin timp liber și m-am hotărât să fac asta. Apoi m-am întors acasă și am mers la culcare împreună cu fiul meu. Noi locuim în centru, lângă stadion. Ferestrele noastre erau închise. La 5.30 dimineața, o rudă din Dnipro m-a sunat și m-a întrebat: „Ce se întâmplă în Harkov? A început războiul, ați auzit exploziile?” Am alergat la soțul meu (lui îi place foarte mult să doarmă), l-am trezit și i-am spus că rudele lui l-au căutat la telefon și că a început războiul. El s-a trezit și a spus: cred că glumești! I-am spus să se trezească. Noi avem două mașini, una avea benzină, cealaltă nu. L-am rugat să meargă la benzinărie să ia benzină. El a plecat iar eu am început să împachetez lucrurile noastre. Am împachetat o valiză cu acte și obiecte de preț. E amuzant ce am pus în bagaje: 2 perne ortopedice, costumul de Spiderman a lui Misha.
Soțul meu s-a întors și mi-a spus că erau cozi enorme la benzinării. El a auzit explozii în timp ce stătea la coadă și nu a reușit să ia benzină. I-am spus: hai să mergem să luăm hrișcă. (râde) Nu mai aveam acasă. Am mers la cel mai apropiat supermarket, era destul de mare, era 7 dimineața și toate rafturile erau deja goale și mulți oameni erau la coadă. Am râs, am mers acasă și am hotărât să mai încercăm ziua următoare. De acasă am l-am sunat pe un prieten apropiat din Poltava, el e un om influent și puternic, și l-am întrebat la ce să ne așteptăm. El mi-a spus: trebuie să ajungeți la granița regiunii Poltava și Harkov până la prânz. Cred că ei se așteptau ca Harkov să fie ocupat până atunci, la fel ca Herson. Am început să împachetăm. (plânge) Am hotărât să luăm o mașină, pentru că a mea nu avea benzină. Nu am luat haine de vară cu mine. Bona noastră a rămas în oraș, ea are cheile de la apartamentul nostru. Am crezut că ne vom întoarce. Am luat scuterul pentru fiul meu, câteva lucruri pentru copii. Am luat doar două pulovere și o pereche de blugi pentru mine. Pentru fiul cel mare am luat laptopul, e foarte important pentru el. La 10 dimineața am plecat. Mașina noastră îmi amintea de caravanele de țigani. (râde)
Atunci când părăseam orașul, am văzut o benzinărie în apropiere de casa noastră, care era destul de scumpă. Coada era mică acolo. Soțul meu m-a întrebat: să ne întoarcem să luăm a doua mașină? Eram speriată, dar m-am gândit: iubita mea mașină va rămâne singură acolo. (zâmbește) Am luat mașina mea cu o condiție: copiii să fie cu el în mașină, pentru că el e un șofer mai bun ca mine. Ne-a luat 6 ore să ajungem la Poltava (în mod obișnuit, ne lua o oră și jumătate). Erau ambuteiaje enorme și am condus pe drumuri secundare. Mai târziu, am aflat că erau ruși pe centura Harkovului. Am văzut multe tancuri care transportau armata noastră, băieți și fete tinere.
Am reușit să ajungem la părinții mei în Poltava pe 24 februarie. Nu mă gândeam să plec în străinătate, voiam să rămân în Poltava. Dar atunci când au început luptele lângă centrala nucleară și am ascultat discursul lui Putin, a început să-mi fie frică de rachete nucleare și am început să-i întreb pe toți din jur dacă vor să plecăm din țară. Mama mea a fost de acord imediat, dar părinții lui Slava spuneau că mă panichez. Acum ei sunt foarte fericiți că sunt aici. (zâmbește)
La început voiam să mergem la Praga, iar părinții lui Slava voiau să meargă la Berlin (fratele lui Slava locuiește acolo). Dar cum noi avem afacerea asta care produce sobe pe peleți, anul trecut am găsit un partener de afaceri în Timișoara. El a venit la Harkov anul trecut și a fost foarte entuziasmat de oraș. Într-un final, ne-am hotărât să mergem în Cehia, prin România – era cea mai scurtă rută. Nu voiam să mergem în Polonia, pentru că acolo erau deja mulți oameni. Iar eu voiam să plec din Ucraina cât mai repede posibil.
N.M.: Ați venit cu mașina?
Y.S.: Da. Am hotărât să venim în România, să ne odihnim puțin și apoi să plecăm în Cehia. Așa că am venit la casa partenerului nostru de afaceri. El locuiește în Ghiroda, are o casă acolo.
N.M.: Când ați sosit?
Y.S.: Am ajuns în România pe 7 martie. La graniță toți oamenii au fost foarte buni și grijulii. Atunci când am ajuns, partenerul nostru ne-a spus că are un prieten care are o casă goală, deci dacă am dori, am putea sta acolo. Am mers să o vedem, era o casă mare și spațioasă, iar acest om ne-a spus că ne lasă să stăm acolo gratuit, trebuie doar să plătim utilitățile. Ne-am hotărât să rămânem. Am crezut că vom sta acolo vreo 2 luni, iar la începutul lui mai să ne întoarcem în Harkov. Acum îmi dau seama că s-ar putea să ne întoarcem abia în primăvara lui 2023. Unul dintre prietenii mei mi-a spus că probabil războiul se va termina în decembrie 2023. Mai târziu am aflat de programul 50/20 și i-am spus proprietarului casei că poate primi bani de la guvern pentru găzduirea noastră.
Am deschis o afacere aici. Nu pot lucra ca avocat în Timișoara pentru că nu știu limba română. Învăț româna la LOGS, dar e greu pentru mine. Cred mai repede se va termina războiul decât să învăț eu româna. (râde)
Atunci când mi-am dat seama că va trebui să rămân în Timișoara un an sau mai mult timp, am început să mă gândesc ce aș putea face. În Harkov aveam o viață foarte activă: muncă, întâlniri, evenimente. Așa că am deschis un studio de epilare cu laser.
N.M.: Care e numele studioului?
Y.S.: LazerMe. Soțul meu încă lucrează pentru Ucraina, online. Ne-am mutat producția din Harkov în regiunea Poltava. Acum, cu problema lipsei gazului, încălzirea este o problemă dificilă. Nu știm ce se va întâmpla la iarnă.
Fiul nostru cel mare participă la cursuri la o școală online ucraineană. El e în clasa a 11-a, și am crezut că dacă ar merge la o școală românească, ar fi prea greu pentru el. Aș vrea să găsesc un loc la o grădiniță pentru fiul meu cel mic, dar nu găsesc o grădiniță ucraineană. El nu vorbește româna și nu vreau să-l stresez.
Ne plac foarte mult românii. Sunt foarte buni și darnici. Românii sunt ca ucrainenii. Nu pot spune că-mi place Timișoara prea mult. Noi locuiam într-un oraș mare, Harkov are un ritm mai alert. Îmi place că suntem aproape de granița cu Ucraina. Prietenii mei care s-au mutat în Spania, Italia sau Germania nu sunt așa mulțumiți cum suntem noi aici. (zâmbește) Aici este o comunitate mare de ucraineni, primim mult ajutor, nu ne simțim ca și cum am fi departe de casă. Doar 365 km și sunt în Ucraina. Încă primim pachete de la bona noastră. (zâmbește)
Am mulți prieteni care au rămas în Harkov. Nu au vrut să plece. Dar orașul e bombardat în fiecare zi. Este lângă granița cu Rusia, la doar 20 minute de Belgorod. Sistemele de apărare antirachetă nu funcționează. Rachetele rusești ajung în oraș în câteva minute. Dar oamenii continuă să trăiască acolo, s-au obișnuit cu situația asta. Dar cei care au plecat și s-au întors, nu se pot acomoda. Prietena mea locuiește în centru. Ea a plecat după două săptămâni. Îți voi arăta un video cu ce s-a întâmplat. A fost o explozie. (arată video-ul) Mulțumesc lui Dumnezeu că locuința noastră este în siguranță. Rușii au bombardat școli și alte instituții de educație. Se pare că vor să transforme Harkov într-o zonă de nelocuit. Dar avem servicii orășenești foarte bune. Bombele cad dimineața și până seara au curățat molozul și au plantat flori. (râde) Orașul este curat. Dar sunt unele cartiere, cum e Saltovka, care are o populație de 300.000 de locuitori, e aproape de dimensiunea Mariupolului. Acum arată ca și Mariupol. E aproape complet distrus. Dar noi tot vrem să ne întoarcem acasă.
N.M.: Ce îți lipsește cel mai mult?
Y.S.: Programul meu zilnic. Mă trezeam, beam cafeaua, venea bona noastră, eu mă urcam în mașină și plecam la lucru. Aveam multe lucruri frumoase acasă.
N.M.: Simți că nu ai apreciat destul aceste lucruri la momentul respectiv?
Y.S.: Da. De anul nou ne-am uitat la filmul „Don’t look up” cu Leonardo DiCaprio. Iar la sfârșitul acelui film era o replică: chiar aveam totul.
N.M.: Nu vă gândeați atunci: viața mea e minunată, am tot ce-mi trebuie.
Y.S.: Da, așa e. Dar povestea noastră nu e așa groaznică ca a oamenilor din Mariupol, care au trebuit să-și riște viața pentru a scăpa de acolo.
N.M.: Fiecare poveste este interesantă și emoționantă.
Y.S.: Putin și Rusia au ucis atâția oameni și au distrus atâtea vieți. Ați văzut statisticile din Mariupol? 87.000 de oameni au murit acolo. Sunt sigură că vor primi ceea ce merită. Poate că și noi plătim pentru păcate din trecut, poate pentru că am fost așa leneși în toți anii aceștia. Anul acesta a fost prima dată când ucrainenii au fost uniți, în al 31-lea an de independență. Putin a vrut să ne distrugă, dar a reușit să ne unească.
Harkov este orașul unde se vorbește cel mai mult limba rusă din toată Ucraina, deci ideea de denazificare e stupidă. Dacă urmăm logica lor, ar trebui să meargă în vestul Ucrainei, unde oamenii vorbesc ucraineană.
N.M.: Tu ești bilingvă?
Y.S.: Eu vorbesc mai mult rusa, dar pot vorbi și ucraineană.
N.M.: Îți e mai comod să vorbești limba rusă?
Y.S.: Da. Dar vorbesc și ucraineana foarte bine, pentru că sunt avocată și lucrez în sistemul de justiție, unde totul este în ucraineană. Nu e o problemă. Dacă ești inteligent, poți vorbi 4-5 limbi. N-am auzit niciodată pe cineva din Harkov să vrea să meargă să locuiască în Rusia. În Rusia doar 2-3 orașe au un standard de viață mai bun. Alte orașe și regiuni sunt foarte sărace. Atunci când rușii au venit în Ucraina, au fost surprinși ce bune șosele avem, că există toalete în interiorul caselor… Pentru că ei locuiesc în regiuni foarte sărace. Ei ne invidiază.
N.M.: Aveți rude în Rusia?
Y.S.: Da. Mama mea are o soră care locuiește în Kursk. Ea și familia ei sunt împotriva războiului, dar nu pot face nimic, pentru că nu locuiesc în Moscova. Dar și dacă ar fi mers la proteste…
N.M.: … ar fi arestați?
Y.S.: Da. E o propagandă puternică acolo. Când am mers în Rusia în 2019 ca să-mi vizitez verișoara, am stat la ei o săptămână, toată săptămâna a mers televizorul, am auzit ce spuneau la televizor, și am început să mă gândesc: poate că au dreptate? E ușor să fii dus de nas de propagandă. Iar acum nu mai e Facebook, nu mai sunt rețele sociale, ei pot doar să se uite la TV și la propagandă. Ei folosesc un VPN, dar soțul meu glumește că în curând și VPN-urile vor fi interzise. (zâmbește)
N.M.: Da, dar totuși poți găsi informații pe internet.
Y.S.: Dacă le cauți. De exemplu, în Uniunea Sovietică aveau ocazii, erau programe cum ar fi „Vocea Americii” și altele, dar trebuia să gândești diferit pentru a le accesa. Dar atunci când gândești diferit, ieși în evidență. Ești împotriva sistemului. Cum zice mătușa mea: cei care nu au rude în Ucraina, nici măcar nu încearcă să găsească alte surse de informație. Ei cred ce le spune sistemul de atâta timp… E convenabil.
N.M.: Îți mulțumesc mult!
Credit foto: Mircea Sorin Albuțiu