Povestiri 2022

O ZI DE DUMINICĂ

E duminică, stau în bucătărie și pregătesc prăjitura de mure proaspăt culese. Băieții au plecat în centrul satului să ia ceva. Duminica, înainte și după slujba de la biserică, este deschis magazinul. Casa noastra se află în satul ceh din Banat, Ravensca, o renovăm încetul cu încetul. La geam apare tanti Johana. Se mai oprește din când în când la noi după slujbă să ne salutăm, să mai povestim ce este nou în sat. Tanti Johana este îmbrăcată frumos pentru slujbă, dar de data aceasta nu în costum tradițional. Costumul se scoate doar cu ocazii speciale. Cu tanti Johana, la fel ca și cu restul sătenilor, vorbim în cehă.

– Ce faci?

– Am cules niște mure, sunt deja foarte bune cu toate că suntem abia la mijlocul de august. Pregătesc o prăjitură.

– Ați terminat podeaua aici? E frumoasă. Să dea Dumnezeu să o folosiți sănătoși.

– Săru mâna. Trebuia să punem ceva pe jos, era doar pământ și linoleu peste.

– Și șporhet (soba de lemn pentru gătit) nu mai aveți aici?

– L-am scos afară, gătim acolo. Încă e prea cald să facem foc în casă.

Tanti Johana este de acord. Este foarte cald, ceea ce se simte peste tot, inclusiv la sănătatea oamenilor. Animalele nu mai au unde să pască, de o lună nu a mai plouat. Apoi a venit o furtună groaznică, care ne-a lăsat o zi întreagă fără curent și de atunci au mai căzut abia câteva picături. Oameni sunt îngrijorați. Dacă ar lua ceva foc, nu ar avea cum să-l stingă. Deja se iau măsuri de ceva ani, dar lipsa de apă devine o problemă urgentă. Peste vară apa în gospodării este oprită între ora nouă, zece dimineața și cinci seara.

– Azi am fost foarte puțini la biserică.

– Au plecat deja mulți înapoi în Cehia, nu?

– Și asta. Dar au plecat și spre Ciclova. E Sfântă Marie, se pleacă acolo la pelerinaj. Am fost și eu de multe ori. Chiar plecam de doișpe ani la rând. După ce m-am căsătorit și am stat la familia soțului, plecam în fiecare an. Mergeam pe jos de aici. Tot drumul cântam cântece religioase, ne rugam la Dumnezeu.

– E departe totuși Ciclova de aici.

– Sun vreo șaizeci de kilometri pe jos. Plecam foarte de dimineață. De aici până la Șopotu Nou.  La crucea roșie o luam spre drepta, mergeam prin poieni și păduri spre Sazca Montană. Acolo făceam un mic popas. A doua zi o luam în sus, spre Slatina. Noi ajungeam pentru slujba de seară. Ne întâlneam cu cehii din satele dimprejur, eram mulți mulți. Înnoptam acolo și a doua zi plecam acasă. Ne prindea noaptea pe drum. Dar eram aproape față de alte sate. Ei făceau chiar și câteva zile.

La Ciclova Montană, în trecut Ciclova Germană se găsește monumentul istoric Biserica Romano-Catolică Sf. Maria. Prima datare provine de la anul 1713 când a fost ridicată capela de către coloniștii tirolezi, iar prima formă de biserică datează din 1727. Biserica este amplasată pe muntele Rol, pe Valea Călugărului și în afară de biserică, există acolo și un schit. În fiecare an, cu ocazia Solemnităţii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, Ciclova este locul unde sosesc în pelerinaj – după vechea tradiţie – sute de credincioşi pelerini cehi din România.

Duminica aceasta pleacă câteva familii din sat cu mașinile. Ca în fiecare an. Am decis să mergem și noi. Iar băieții au venit cu vești bune din centru:

– Mami, mami, strigă copilul meu și agățând de clanță împinge cu greu poarta mare de lemn. Am o surpriza, știi cine vine cu noi? Bunicul Johan! Ura!

Plecăm după-masă, majoritatea sătenilor sunt deja acolo. L-am luat pe copilul vecinilor care nu a mai avut loc în mașina lor și îl ridicăm și pe bunicul Johan. El este bucuros. Și-a pregătit rucsacul, a primit de la soția prăjitură cehească cum zice ea, apă, o butelcă de țuică pentru drumul înapoi. Cu toate că nu mergem pe jos, drumul este lung. Facem cam două ore cu mașina până acolo.

Bunicul Johan este un om cu multe povești și glume la el. Știm că sigur nu o să ne plictisim, are o poveste pentru fiecare loc prin care trecem. A trăit multe. Toată viața a lucrat mult și din greu. La cei 70 și ceva de ani ai lui, are aproape treizeci de ani lucrați pe cartea de muncă, ani de zile ca miner, iar toată viață a lucrat ca gospodar. Nu-l vezi să stea. Stă doar când e duminică sau o sărbătoare, atunci nu se lucrează și oamenii chiar se odihnesc, se vizitează, vorbesc prin Skype cu copiii și nepoții plecați în Cehia. În ochii lui mari și albaștri există o sclipire, o energie vie și poveștile sale sunt acompaniate mereu de gesturi ample și un zâmbet larg pe față. 

Trecem prin pădure, un pic mai jos de sat, bunicul Johan arată pe partea dreapta, se apleacă un pic pe geam:

– Aici a fost o moară. Vodenica o numim noi. Pâna să vină curentul aici veneam să măcinăm. De obicei veneam cu căruța să punem sacii acolo. Dar imediat ce a venit curentul în sat am renunțat la moara de aici. Cred că mai sunt niște rămășițe din ea dar poate nici atât. Nu era departe de sat dar când veneai pe jos, făceai ceva. Și cu bagajul…

Când eram tineri se mergea mult pe jos pe aici. Nu erau mașini ca azi. Chiar și la Ciclova am ajuns de multe ori pe jos. Nu mergeam pe drumul acesta, mai mergeam prin scurtături direct la Șopotu Nou, Bușava cum îi zicem noi.

O dată, am cărat o cruce după noi, o ducea cel din fața, era împodobită cu flori, și eu o avem pe spate. Era cât tine (arată spre partenerul meu care are aproape doi metri), am alergat cu ea și dintr-o data: prasc! Am căzut cu ea! Ioi, ce m-au certat și ce m-au tras de urechi!

Bunicul ne povestește cum se cântau cântecele religioase pe drum spre Ciclova și ajungem la cântecele tradiționale și dansuri. Bunicul știe să cânte și mai ține minte multe cântece, dar deseori îi scapă niște versuri. Zice că ar trebui să cânte mai des.

– Deasupra voastră, unde stați, a fost o cârciumă, acolo veneam să dansăm. Pe mine m-au învățat doamnele mai în vârsta să dansez. Una m-a luat și gata, haida trebuie să știi. Atunci mai era lume în sat, aveam și muzicieni. Se cânta, se dansa. Când vine cândva Terka Šubrtová din Cehia vă învățăm cântecele noastre. Ioi, ea ține minte bine toate astea.

Cu cântecul vechi U nás na Rovensku – La noi la Ravensca, îl adoarme pe copilul nostru. E fericit, noi la fel. La câteva kilometri de la Bozovici ne arată dealurile unde se ducea la vânat, ne povestește ce succese a avut și ce au mai pățit cu băieții pe acolo. Dar la un moment dat, ne zice o legendă sau poate chiar un banc lingvistic sofisticat:

– Când au venit cehii aici, acum două secole, aici au vrut să se stabilească. Mai sus, pe deal. Dar bozovicienii nu i-au vrut acolo. S-a bătut acolo un ceh cu un român și cehul l-a omorât pe român. L-au întrebat ce s-a întâmplat, și cehul zice, l-am bătut până când l-am omorât.

Jsem ho zabil! – pe cehește. Jsem ho zabil.

Și cum tot repeta propoziția asta în cehă, de atunci numesc acest loc La Zabel. 

Iar acolo sus sunt niște corcoduse mari, să vezi câtă țuică!

Erau și multe animale sălbatice, dar acum deja este jale. Le-au cam vânat pe toate… N-ai ce cauta acolo.

Am ajuns pe la ora cinci la Ciclova Montană, unde parcarea era deja plină de mașini. Abia am prins un loc. Bunicul Johan se salută deja din mașină cu oameni din alte sate. Și eu am zărit câteva fețe cunoscute. Ieșim din mașină, se vorbește cehă peste tot. Într-un mic părculeț, băiatul meu se joacă împreună cu o fetiță blondă cu codițe. Bunicul ei vorbește cu ea cehă, ea răspunde în română. Așa fac deseori copiii celor care trăiesc în familii mixte sau cei care s-au mutat din satele cehe undeva printre români.

Plasată în vârful dealului stâncos, mănăstirea proiectează o aură romantică asupra satului și peisajului dimprejur.” Urcăm dealul către mănăstire. Drumul este plin de oameni, mai vorbim cu unul, cu altul. Bunicul Johan știe multă lume, este bucuros să-i vadă. Cu unii chiar s-au anunțat prin telefon că vin. În conversațiile lor se simte mult respect, dar și o atmosferă strâns legată de pelerinaj și importanța credinței în viața lor.

Din satul Eibenthal au plecat douăzeci și patru de oameni către Ciclova pe jos. Au făcut trei zile, au ajuns douăzeci și unu până la destinație. Se vede că unii abia merg, dar cum zic, este o satisfacție să ajungi pe jos. Au cântat ca pe vremuri cântecele religioase iar când au urcat deal s-au rugat. Unii dintre ei se pregătesc să doarmă în biserică și să râmână la slujba de dimineață și la devoțiunea Calea Sfintei Cruci pe Dealul Calvarului.

Slujba din seara aceasta se ține în limba cehă și română. Depinde de vorbitor, oamenii se descurcă fără probleme cu ambele. Se cântă mult și la unison, cântă toți, de la copiii mici până la oamenii în vârstă. După slujbă, o parte din oameni se îndreaptă spre mașini, pe toți îi așteaptă drumul lung spre satul lor. Au venit din Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Șumița, Sfânta Elena, dar și din Orșova, Eșelnița, Moldova Nouă, Caransebeș sau Timișoara.

Pe drum înapoi, din nou povestim mult, chiar și mai mult. Poveștile s-au strâns cât e viață lungă.

– Atunci nu plecam seara acasă. Rămâneam peste noapte, dormeam la oameni, în fân sau direct în biserică. Oamenii ne mai dădeau câte ceva de mâncare, noi le dădeam câte un leu și după slujbă de dimineață plecam înapoi. Este deja de mult de când am mers ultima dată pe jos, încă nu eram căsătorit. Era o bucurie, ca și azi.

E frumos la Ciclova. O slujbă care îți împlinește sufletul.

Te vezi și cu oameni și sperați că vă vedeți și la anul. Dar asta nu decidem noi, asta nu e treaba noastră. Altcineva are grija.

Este unsprezece seara și noi ajungem înapoi în sat. Copilul vecinilor nu a vorbit tot drumul, dar îl asculta cu mare atenție pe bunicul Johan. Partenerul meu trebuie să ne lase acasă și să plece după niște prieteni care vin din Cehia și ajung la unu noaptea la Băile Herculane. Bunicul Johan este îngrijorat și insistă să meargă cu el.

– Îți mai povestesc pe drum! Să nu adormi la volan!


Photo credit: Mircea Sorin Albuțiu