„Banatul de Munte e cea mai întinsă zonă de biodiversitate din UE. Așa cum e Amazonul pentru glob, așa e sud-vestul Carpaților pentru Europa Centrală și de Est,” ne spune Oana Mondoc, născută în Brașov și ajunsă în Armeniș, județul Caraș-Severin, via Londra. „Ce vrem noi să facem în Armeniș e să avem un loc în lumea asta unde să vedem dacă e posibil să rescriem dezvoltarea socio-economică, astfel încât să nu aibă impact negativ asupra mediului, adică să rescriem economia bazată pe natură.” Au pornit de la zimbri, pe care i-au reintrodus în sălbăticie. Trei luni mai târziu, a sosit și Oana.
A studiat International Development la o universitate din Londra — un amestec de relații internaționale și drepturile omului, cu accent pe ecologie, ne explică ea — apoi a lucrat trei ani la WWF (World Wildlife Fund) în rolul de campaigner. În 2014, colabora cu Parcul Național Virunga din Congo, cel mai vechi parc natural din Africa, amenințat în acel moment de exploatări petroliere. Rolul Oanei era să vorbească pe Skype („nu exista Zoom pe atunci”, râde ea) cu rangerii și oamenii din teren, să extragă povești de la ei și să genereze conținut, astfel încât să poată influența lucruri. Cei din teren se confruntau cu răpiri și schingiuiri, iar ea avea nevoie ca ei să încadreze o poză mai bine, zice Oana. Și-a dat seama că pentru a efectua o schimbare, era nevoie să fie acolo, nu la distanță, în Londra. Așa că s-a hotărât să-și reevalueze activitatea în organizație, a făcut o listă cu motive pro și contra rămânerii ei în acel rol. În aceeași seară, a primit un telefon de la fostul director al WWF România, Csibi Magor, care tocmai supraveghease primul transport de zimbri la Armeniș. A întrebat-o dacă îi plac zimbri. Ea i-a arătat lista la care lucra. Trei luni mai târziu, s-a întors în România pentru a-și lua în primire noul job, unul pentru care nu exista manual.
Zimbrii au fost „the poster child, un animal carismatic, emblematic, cap de afiș,” zice Oana. „Sunt animale mari care au un impact accelerat în ecosistem, ajută și accelerează procesele naturale care ne asigură nouă apa din pânza freatică, solul roditor pentru hrană, microclimat pentru reglarea ploilor.” Dar, mai mult de atât, proiectul este „șansa de a lucra într-un loc și să schimbăm sistemul.” „Cuvinte mari,” recunoaște tot ea. „Dar aici nu există turism, nici măcar ecoturism. E o pânză goală pe care poți să construiești de la zero.”
Primul strat e ecoturismul, iar comunitatea locală poate juca un rol primordial. În Armeniș, ne spune Oana, oameni în vârstă se ocupă cu agricultura; jumătate dintre cei tineri rămași în comunitate (40+ de ani) își ajută părinții la câmp sau cu creșterea animalelor, cealaltă jumătate lucrează la oraș, în Caransebeș, în joburi nu foarte bine plătite. În fiecare familie, există măcar un membru plecat în străinătate care trimite bani acasă.
Proiectul Măgura zimbrilor/WeWilder a inițiat întâi activități de trekking: excursii de 2-4 zile pe urmele animalelor sălbatice, conduse de ghizi selectați din comunitatea locală și pregătiți de cei mai buni specialiști din Europa. Aceste excursii „îți dezvăluie povestea ecosistemului, vezi, înțelegi și începi să gândești sistemic,” ne zice Oana. Turiștii înnoptează într-un glamping, unde trei familii din sat, care se schimbă prin rotație, au fost instruite să facă hosting total.
În 2016, Oana și echipa au început să curatorieze mici produse și servicii locale cu impact ecologic redus. E esențial să fii implicat la partea de design, ne zice ea, când își încep oamenii afacerile. În acest scop, au adus specialiști din business care să mentoreze noile idei, chefi care să inspire localnicii, arhitecți care să discute practici de construcție. Finalul dorit este o rețea economică alternativă de businessuri care fac cât mai puțin rău mediului și care să numere suficienți oameni, suficienți de dedicați valorilor proiectului, astfel încât să nu mai fie nevoie de Oana și echipa.
Din acest punct de vedere, Armenișul își propune să fie un model, sau măcar un exemplu din care alții să poată trage niște învățături: ce s-a făcut, ce a funcționat, ce nu. Următorul loc în care vor să încerce să replice experimentul este la Băiuț, în Maramureș, unde Oana și echipa vor face schimb de experiență cu cei care coordonează proiectul colo.
Când o întrebăm despre relația cu oamenii din Armeniș, Oana ne spune că există cadre mentale care se înmoaie odată ce începi să produci valoare, ceea ce poate să însemne de la prietenie, la surse de venit. Pentru asta e nevoie de încredere, care se construiește în timp și prin activități împărtășite. Oamenii vin la evenimente, participă la diverse activități de construcție, vând produse proiectului. Prezența Oanei și mai ales continuitatea ei în sat au un rol esențial. „Oamenii cred ceea ce ești, nu ceea ce spui.”
Oana locuiește în Armeniș din 2014, iar din 2015 are viză de flotant. Se declară „adoptată de Banat.” Ne spune o anecdotă: toată lumea din sat are o poreclă. Într-o zi, discuta cu cineva despre momentul când devii parte din comunitate. Ea a spus că e atunci când îți primești porecla. Interlocutorul a corectat-o: „Porecla o primești imediat. Întrebarea e după cât timp ți-o afli.” Ea e „Oana de la Zimbri,” cel puțin din câte știe ea. „Sunt din Brașov și am fost adoptată de Banat, dar mă simt acasă oriunde sunt înconjurată de oameni dragi. Asta poate să fie și în Londra, și în Germania.”
Pentru Oana, jobul ei e misiunea ei în viață. „Noi nu putem să visăm că n-o să intrăm în niște crize gigantice dacă tot lucrăm la nivel de simptome, reparăm un minus în ecosistem.” E nevoie de soluții totale, iar Oana e dintre oamenii care încearcă să găsească aceste soluții în timp ce duce o viață în acord cu valorile în care crede.
Oana nu exclude posibilitatea de a pleca cândva din Armeniș, când va simți imboldul să-și urmeze inima. Dar se vede având în continuare un „locșor” acolo sau rămânând parte din rețea. Cât despre rolul ei, există deja un „moștenitor” desemnat: un tânăr din comunitatea locală, despre care Oana ne spune că e unul din cei mai talentați ghizi de wildlife din România, care a dovedit aptitudini de management și strategie și care va putea duce cu succes proiectul mai departe.
Credit foto: Mircea Sorin Albuțiu