– Deci joia s-a strigat.
– Ce înseamnă asta?
– S-a mers prân sat și s-a chemat goștii la nuntă duminică.
– Cine a mers?
– A mers mireasa, miru’, n-or mers părinții, părinții or rămas acasă c-or pregătit șatra. A fost și la fată, a fost și la copil, dar ar mers ai mei aproape neamuri și când or vinit, ar căpătat fruștucu’. Joia dimineața, și apoi or plecat. Și atunci când ne-am dus, eu am strigat până pe la 10 noaptea.
– Și de unde se începe?
– De unde se începe… începe de la nunași. Și apoi la ai mei aproape, care îs neamuri. Ai mei aproape înseamnă frace, soră, unchiu’, ce știu io mai cine… mătușă… tot mai îndepărtat, până la capăt.
– Vecini se cheamă?
– Da, s-a chemat toți vecinii. Vecinii au rămas acasă să pregătească cina pentru aia care au strigat. În șatră s-a făcut. Și atuncea vineri s-a pregătit păntru sâmbătă, când s-a ținut, ziua de fată, de copil… asta înainte de nuntă. Înainte de nuntă se adună fetele separat și băieții separat. Sâmbătă, când or venit goștii, s-ar dus de la fată la copil.
– Cu tot cu fată?
– Da, numai că n-am stat la un loc. La o vreme ne-am întors, am mâncat și ne-am întors acasă, să ne pregătim.
– La fată acasă?
– Da, goștii ei.
– Și ce se face când ajungi la copil acasă?
– Nimica, știu că am stat separat, m-or dăruit… nu mai țin baș minte, că o fost acu 23 de ani, și atunci când ne-am dus acasă, ne-am pregătit pră mâine zi.
– Pe duminică?
– Pră duminică. Eu știu că n-am durmit nicidecum, că am fost și câta emoționată, că las casa me și aia, a fost ca o pregătire, că el vine să mă cumpără. Dimineață, cu pușca o lăpădat măru’.
– Cum se face?
– Se pușcă.
– Măru’ se agață, se face un pod de flori. Și se pun măru’ și el pușcă.
– La el acasă?
– Nu.
– La fată?
– Că el numa’ o adunat ai lui goști și o venit după mine. Să stea înăuntru și atunci miru’ musai să cumpere mireasa. Am venit să facem o târguială, se câta glumesc.
– Cine glumește, mirele cu…
– Mirele, săracu’ , îi tot zăbunit.
– E zăbunit, dar cine?
– Ai lui, ai mei, aproape ai lui, uică-su…
– Uica lu’ fată?
– Uica lu’ fată sau cu fratele lu’ fată, dacă are…
Toți îs bărbați, nu este muieri. După aia, când se cumpără mireasa, iese, strigă.
– Deci se târguie…
– Da. Îi a noastră! Atunci ieșim, ne băgăm în șatră, atunci muzica, marșul, și atunci mirii am plecat la biserică pră picioare. Am mers pe socacuri. Merg mirii, după ei părinții și atunci mai departe, cum, nunașii, ce știu eu ce…
– Câți nași aveți?
– Avem patru.
– O pereche de la fată și o pereche de la bărbat?
– Da, da, da. Numa’ o cununat a lu’ miru’. El a cununat. A lu’ mira, nu. El îi… cum se spune?
– La civil?
– Da. Dar la biserică nu.
– Cum se alege?
– Noi am avut de la strămoși…
– Deci se păstrează cine a cununat pe tata și mama?
– Da, se păstrează.
– Și la botez?
– La botez iar el îi și tot se rămâne așa, la Paști, la Crăciun vă duceți la nunașu’ vostru.
– Cu ce? Cum se zice? Cu dar, cu ce?
– La Crăciun ducem o lopăciță…
– Ce îi asta?
– Lopăcița îi de la porc.
(Țâmpu’ de la porc, spune cineva)
– Șuncă?
– Șuncă. Lopăciță, numa’ noi spunem. Se duce toarta, se duce daru’ și, dacă are copii, se duce ciocolăți și de astea. La Paști se duce preste o sută de ouă.
– Roșii?
– Nu. Duc 90 de ouă fragede și 11 oauă de-ăle fărbuite.
– Deci 101.
– Da, 101, eu așa duc.
– De ce?
– Așe m-a așteptat la socria mea și așa eu mai departe eu fac. Și duc la copii, iepurași, ce știu io… Așa că, la nuntă, când ajungem la biserică, a lu’ miru’, el ne cunună. După ce am gătat cununa, se duc toți goștii la fată. La fată se joacă hora mare înainte de casă. Io știu că la mine or fost până seara. Și de la fata se duce la miru’ acasă, cu doauă mari lumânări. Înseamnă „pră picioare am mers” și nu-i voie să te suși… Ne ducem.. mă așteaptă soacră-mea cu sita plină de cucuruț… m-a așteptat, cu de toate, am câta aruncat și trăbă să arunc sita prăstă casă.
– Peste acoperiș?
– Da. Și m-a așteptat cu miere de stup și cu apă. Miere de stup mi-a dat o lingură în gură, că să avem dulce viața.
– Mireasa zice ceva?
– Nu. Soacra îi spune „bine te-am aflat, acuma ești fata noastră”. După ce am gătat cu aia, miru’ o ridică pră mireasă. O ia în brață și musai să treacă în soba în care a adus mireasa.
– Deci mireasa se aduce înainte… Când?
– Înainte de nuntă.
– Și atunci, chicești tu soba aia…
– Și atuncea ne bagă. Pre el îl bat, a lui, prăstă spate, cu o mână, cu mireasa în brațe, că spun că trăbă să aibă smagă să țină toată nevoia. Atuncea când ne-am băgat, atuncea începe veselia.
– În sobă acolo?
– Nu, ieșim, ne ducem în șatră, începem veselia, tăiem toarta, prima tură mireasa dă lu’ miru’, miru’ dă ei să beie băutura și așa. La noi a rămas până luni la 11 dimineața. Și atunci se pregătește pră marți. Marți când se duce la fată.
( se sfătuiesc femeile între ele, la cine se merge marți și la cine se merge joi)
– Trebe să fie șapte zile, nu-i voie să vezi pră mama și pră tata. Marțea se face junele.
– Deci luni dimineața lumea a plecat acasă.
– Și s-a pregătit pentru marți.
– Fata a rămas, gata. Nu îi voie să te auzi cu părinții, nu-i nimica, până joi. Prima zi am plâns după… m-am zuitat… de dinți.
– Peria.
– M-am zuitat și am vrut a me. Deci marți eu m-am dus la părinții mei. Când am ajuns, bărbatul meu a spart asta, cum o cheamă… cineriul și a frânt turtiță, și cuțit, și nu știu ce îi aia, nu-mi aduc aminte. Și atunci ne-am veselit la părinții mei. Când am gătat, iar s-a gătat mâine zi, ne-am pregătit pră joia la miru’. Am așteptat io pe părinții mei să vină la mine cu daruri.
– Fiecare aducea ceva la nuntă?
– Înainte devreme s-ar adus banii, dar când s-a dus ai lu’ miru’ la mireasă.. Joia s-a adus la fată. Și așa a fost iară mare gostâie, dar nu s-ar dat banii. Duminică s-ar dat banii, numai că s-a strigat.
– Cum se strigă? Cine strigă?
– Este un om care strigă. Să trăiască nunașu’, a adus atâta, atâta, atâta… să trăiască și toți atuncea să trăiască.
– Se dădea în dinari? Se dădea în valută?
– Atunci a fost în mărci.
– Se strigă cinstea?
– Da. Am jucat și pră bani, aia duminică.
– Cine v-o jucat prima dată?
– Soacră-mea.
– V-o plătit?
– Da, m-o plătit și o jucat cu mine. Socru-miu, fraci-miu… iară m-o plătit. Unul și altul.
– Și cui se plătea?
– Lu’ mireasă. Mireasa căpăta toți bani.
– Ați avut muzicanți?
– Da.
– De unde ați avut?
– La noi o fost o bandă făcută de ai noștri din Petrovasîla, din Satu Nou, un cântăreț care a cântat și în România, știe și sârbește, și am avut pră doamna Iasmina de la România, și doamna Otilia a fost la mine la nuntă. Am avut.
– Deci ați dat banii la muzică până la urmă.
– Mie-mi place și să joc, am jucat la folclor. A fost tare fain, numa’ tare obosiți am fost, șapte zile, de la joi la joi. Până vineri. Tare a fost fain. Numa’ nu mai este. Am plâns, mi-au spus că nu mai am voie să mă întorc, să mă uit după…
– După părinți.
– Aia îi tare greu, că se cântă „Ia-ți, mireasă, sara bună”. Îi tare greu. Noroc că nu se mai face, că io după fata mea am fi plâns.
– Îi la vârsta?
– 20 de ani are, îi la Medicină la Timișoara, la facultate. Tare greu ar fi fost să cânt asta.
– Mama cânta?
– Cântărețul cântă. Mi se zicea „Nu te suși, nu te suși”.
(vorbesc între ele, ar fi pe YouTube)
– Și nu v-ați sușit.
– Nu m-am sușit.
– Dar ați fi vrut?
– Să văd pră mama și pră tata.
– Câți ani ați avut?
– 20.
– Mama dumneavoastră la ce vârstă s-a măritat?
– Tot așa.
– Sau bunica?
– La 16 ani. Iar în familia în care îs măritată, mița, bătrâna, a avut 16 ani, dar el a avut 15 ani. Au fost copii.
– Și câți copii făcea?
– Or fost prea tineri, mulți copii or pierdut. Eu știu că soacra mea a bătrână a pierdut trei copii până nu a născut pră soțul. Ea fost din 32, în 53 abia l-a născut. Și trei copii a pierdut înainte de aia. Îs prea tineri.
– Nășteau acasă?
– Soacră-mea a fost la șpital. Dar baba a născut acasă baș, or vinit babițele, ca o asistentă a lu’ doctoru’…
– Câte babițe erau în Petrovasîla?
– Păi cred că numai doauă. Dar e mare sat.
– Cum le chema pe babițe?
– Înainte de vreme, eu știu când s-a născut Georgel, bărbatul meu, a fost Olghița Iankovici.
– Cam câți ani aveau? Erau mai în vârstă?
– Ar fost în vârstă. Ele ar lucrat până târziu, nu ar avut pensie, ar lucrat până ar putut. Acum, la noi, nu mai au de lucru decât când vin de la șpital, să vadă buricul, dar înainte…
– Dar știți cum era? Ați întrebat cum se întâmpla, când era să nască femeia?
– Eu știu că mița mi-a povestit, că ea s-a temut, că trei a pierdut. În ultima lună n-ar lăsat-o să ridice nimica greu, să umble mult și i-a fost chicit patul. Patul i-a fost chicit că să fie tot împâstrit, când vine…
– Să vadă copilul frumos?
– Babița să vadă frumos. Să nu spună…
– Să nu vorbească lumea…
– Ea a avut mari dureri, dar bebu’ a fost sucit, dar babița a sucit cu mâna. Așa că tare greu. Eu cred că vreo 12 ceasuri.
– Și nu-i făcea ceva să nască mai ușor? N-ați auzit?
– Nimic.
– N-ați auzit să pună o foarfecă undeva? Sau un cuțit?
– Aia sub pat. Îmi pare că sub pat ar pus cuțitul. Nu mai ține mine baș tot. Știu că mița, când am născut pră copilul meu, pră Eugen, el a plâns. El un an jumătate a plâns. Cum l-am lăsat eu din mână, a plâns. Dar ea a spus că toți au fost așa în familia ei. Și atunci, când l-am născut pe Eugen, tot să nu plângă, că nu-i bine, săraca s-a pus și a descântat prăstă capul lui. Știu că a spus „ieși, di deochi, dântre ochi, du-te-n lemne, în pietre, să rămână copilul meu curat, luminat, ca luna, ca stelele, ca Dumnezeu ce mi l-a dat”. Atunci a schipit dă trei prăstă cap și atunci s-a rugat „Tatăl nostru”. Atâta îmi aduc aminte, că a fost 23 de ani de atunci.
– Cine tăia buricul?
-Eu am fost la…
– Dumnevoastră. Dar înainte?
– Tot babița. Atuncea, babița o fost doctor.
– La primul spălat știți cum se facea?
– Tot babița. A venit până s-a stabilit mama.
– Câte zile?
– Io cred că șapte zile.
– Prima scaldă când i-o făcut?
– Tot babița.
– O pus ceva în apă sau…
– Io cred că merge scucicul, a pus scucicul… nu pot să-mi aduc aminte. A pus busuioc. Nu baș țin minte și este o vreme de când mița îi moartă…
– Cu apa știți că se făcea ceva după?
– Aaa. Nănașul a adus, aia voi mă întrebați. Nănașul când s-a născut, a adus molitvă. S-a făcut la popă, s-a dus la preotu’ și s-a făcut. În molitvă s-a pus busuiocul, s-a pus florile și s-a făcut pișcheriul special. Trei zile a venit așa nănașul, prima zi a adus o toartă. A doua zi a adus doauă torți și a treia zi, tri torți. Di ce? De aia că a treia zi am adus trei copii. Dacă îi biebu’ copil, se aduc doi copii și-o fată.
– Cât de mari?
– A putut până la 10 ani.
– Dacă îi copil?
– Dacă îi copil, îs doi copii și-o fată. Dacă îi fată, îs două fete și-un copil. Cu molitva aia i-am spălat și le-a dăruit o oglindă, pieptăn, o carte cu plaiu’ și toartă mică. Când l-am spălat, să fie frumos ca el, s-a uitat la oglindă să știe să fie cuminte ca oglinda, s-a dat cartea să citească, să fie bun la școală.. Nu mai țin minte, îi vremea, vremea trece. Dar la noi este un obicei care este frumos. Nu vrea să spun, vreau să veniți la noi.
– Când e?
– În 6 ianuarie, la Sfânt’ Ion. Copiii cântă „Șuralieșa, mandalieșa, supărarea ieși afară, sită deasă, tună-n casă, mieii, purceii, cucuruțu’ printre ei. Vacile lăptoase, oile lânoase, porci grași, unturoși, mâncă-i gazdă sănătoși, dă și nouă caltaboși”.
– Și capătă ce?
– Capătă colaci, cârnați și bani. Aia îi tare fain la noi, mie tare-mi place. Copilu’ meu îi născut în 7 ianuarie.
– Pentru ursitoare se pregătea ceva?
– V-am pus că primea de la nănașu’…
– Femeia care o născut îi zice cumva? Lăuză, lehuză?
– Nu, la noi asta nu este.
– Vine cineva, să-i dea mâncare? Sau i se pregătește ceva anume?
– La noi aia nu este. Este, la un capăt de Sârbia este așa, dar aici nu-i. Aici în sat nu-i.
– La ce vârstă, la cât se botează?
– Până la un an, numai la noi nu-i mai așa. Acuma se botează și când îs câta mai măruți. Io după al meu n-ar fi trebuit să se botează copilu. Să vă spun de ce. N-are știință. N-are știință, că nu i-ai făcut tu drumul lui. Dacă alegem calea lui… Eu așa am făcut… Este mulți copii care nu mai vreau… Eu n-am fi făcut copiii să se botează, până ei nu cresc mari și înțeleg ce vreau să facă. Eu i-am botezat, că socrii au vrut.
– Câți aveți?
– Doi. Copilu’ și o fată.
– Și frați câți aveți?
– Am doi frați.
– Mai mari?
– Da. Și ei au patru, trei copii.
– Cum nășteau femeile, câte un copil?
– Da. Bărbatu-meu îi unu’. Și taică-su îi unu’. Noi am vrut, am și pierdut unul… Nu s-a dat.
Credit foto: Dariana Hînda