Eu m-am născut în 1951. Au fost doar câțiva români atunci în sat. Românii la noi erau numiți valah. În rest, numai nemți. Comloșu Mic se numea Ostern. În 1761, Maria Teresia a adus nemți în toate satele de aici. Toate denumirile satelor înseamnă ceva. Când au ajuns în satul ăsta era chiar ziua de Paști. De aia se numește Ostern. După 1945, s-a numit Comloșu Mic, dar nu știu care e povestea cu numele ăsta. Aici, de fapt, au fost șvabi dunăreni, că au venit de la Dunăre din Germania. În Transilvania erau sași. Și mai sunt șvabii sătmăreni.
***
Deci v-ați născut în 1951…
Da, chiar în casa asta. Din ‘66 m-am mutat la Timișoara. Soțul e de pe lângă Chișineu-Criș. El a venit în Timișoara în ‘70, când a terminat facultatea de sport la București. A fost profesor la Liceul Sportiv și a ieșit la pensie în 2014. Și atunci am lichidat Timișoara și am venit încoace, deoarece copiii plecaseră din Timișoara. Atunci era nevoie de noi aici.
În sat era moașă?
Da, medic era doar la Comloșu Mare. Doar dacă era nevoie de el venea și aici. Dar moașa era baza. Ea venea și la botezul copilului.
Câți copii aveau șvăboaicele?
În generația mea, aveau doi-trei. Dar înainte, la 1700, au venit cu 13 sau 18 copii.
R. era numele tatălui meu. Pe mama o chema D. Iar bunica nu știa decât șvăbește. În casa asta a fost restaurant cu sală de dans. Pe bunicii R. nu i-am prins, dar ceilalți au fost ca niște părinți pentru mine. Ei au venit aici din Banatul sârbesc. De la Nakovo. Atunci nu era graniță. Străbunica era născută K.. Îmi mai povestea mătușa mea, care a emigrat în ’83, în Germania. Mama nu prea povestea. Părinții mei au fost duși în Rusia. După Rusia s-au căsătorit ei. Mama și sora ei au fost la școală la Comloșu Mare și tata la Sibiu. În 1945, în 18 ianuarie, i-au luat de pe stradă. Exact când au ieșit de la biserică. Au fost duși la Comloșu Mare și băgați în vagon de vite. Numai bunicul D. și fetele. Mama a fost B. și mătușa M.. Mama a fost 3 ani și mătușa 5 ani în Rusia. Fetele au fost în același loc, dar bunicul era în altă parte. El a stat numai 9 luni. A făcut astm și dacă nu erai bun de muncă te trimiteau acasă. Te descurcai cum ajungeai acasă. Au fost trimiși să ajute la reconstrucția Uniunii Sovietice. Și pentru că erau nemți. Mulți nemți au fost trimiși acolo.
Pe străbunicii mei din partea mamei îi chema B.. Am actele astea din Germania, când am fost acolo la mătușa mea.
Am avut un sat foarte curat. Am avut ștrand, cofetărie, bibliotecă, club.
Ați avut pe cineva din familie plecat în SUA?
Da, din partea lui B.. Mai mulți din familie. Au rămas acolo.Uite, atât am de la bunicii R.. Ei au ars tot, de frică. În ’45, când i-or luat batoza din curte, bunicul a avut un șoc și a ars tot, poze, acte, tot.
***
Am avut un sat foarte curat. Am avut ștrand, cofetărie, bibliotecă, club. Fasching era înainte de lăsatul postului paștelui. Era Miercurea Cenușie, în care se mergea la biserică și sfințea preotul crucea cu cenușă. Dar, în celălalte zile era bal, la cămin. Pentru ordine, era formația de pompieri, tot ei aveau orchestră. Apoi era balul primăverii. De 1 mai era iar sărbătoare. Kirchweih era în septembrie, de sfânta Tecla. Eu nu am prins îmbrăcată în port. După mine au mai fost 2 generații care au mai făcut Kirchweih.
***
Deci mama și mătușa s-au întors din Rusia?
Mătușa în ‘49 și mama în ’47, dar a ajuns în Dedereni. Ele, fiind, două, au avut grijă una de cealaltă în Rusia. Mama, când a ajuns în Dedereni, s-a dus la o fermă și a zis că știe să coase. Și i-au dat de lucru acolo. Când a strâns ceva bani, a scris acasă. Din Dedereni a adus-o un cărăuș. Bunicii trebuiau să aibă o poză de a ei ca s-o aducă. Mătușa a venit direct. Și tata tot atunci, în 1949. Dar ei nu s-au cunoscut acolo. Abia după aia s-au cunoscut. În Bărăgan nu au mers, că mama era însărcinată cu mine. Tata a fost dat afară de la Sfat de către comuniști, pentru că era chiabur, ‘în 52. A fost o perioadă urâtă. În anii ‘60 a fost o perioadă de prosperitate. CAP-ul mergea bine.
Au fost oameni de aici trimiși în Bărăgan?
Da. Când s-au întors, și-au luat casele înapoi. Nu au venit alții în loc. După ce au plecat în Germania s-au ocupat casele, după ‘80. Atunci veneau din Sălaj, Maramureș, care lucrau la colectiv. Nu stăteau decât vara. Aici, colectivul s-a făcut în ‘50. Frate-miu și cu mine, când ne-am născut, am fost trecuți membri cooperatori. După aia s-a destrămat, dar nu au mai dat ce au confiscat în 1945, ci doar 5 hectare.
Când ați învățat română?
Părinții au fost vorbitori de limba română. Nu prea am avut copii care știau limba română. Abia mai târziu. Aici erau clase I-IV. Apoi mergeai la Grabaț, la internat. Eu nu am vrut să plec de acasă, fratele meu a mers, și am rămas aici. În 1961 au schimbat învățătorul de limba germană cu cel de română. Profesorii erau de prin Craiova, de unde au mai venit. La început nu vorbeam corect română. La mine a fost mai simplu, că mai vorbea tata română, dar la alte case nu vorbea nimeni. În 1966 am plecat la Școala Profesională, la Timișoara. Hotărârea bunicii. Zicea să nu fiu croitoreasă acasă. „8 ore la lucru și ești liberă după aia”. La Timișoara mi-am cunoscut și soțul. Am jucat și handbal. Când eram în liceu, a murit tata și bunicul a devenit tutorele meu. Așa era pe atunci, trebuia un bărbat să fie tutore. Fratele a făcut și el la Timișoara, dar a lucrat în Jimbolia. Apoi și-a făcut familie aici. A plecat în Germania în 1990, cu patru copii după el.
Când au început să plece nemții?
În ‘60 a plecat unul. Țin minte că l-au judecat aici, la căminul cultural, după 6 luni după ce l-au prins. Bunicul avea aparat de fotografiat. El trebuia să facă poze cu bărbatul prins. Bătea toba și erai obligat să mergi să vezi procesul. Era dat exemplu. Nu știu cât a făcut pușcărie. Când a ieșit a încercat din nou. De două ori a făcut pușcărie dar a reușit să fugă până la urmă. Între Comloșu Mic și Comloșu Mare este o baltă care e aproape de fâșie. Și prin stuful ăla treceau. Au trecut odată și cu popa. La un Kirchweih. Prin anii ‘80. Erau care se organizau. Cu camionul IRET-ului, la Jimbolia. Treceau cu viteză granița apoi săreau din camion și nu mai aveau voie să-ți facă nimic. Unii aveau înțelegere cu sârbii. Apoi a fost o hotărâre, când sârbii erau obligați să te dea înapoi. Noi eram deja la Timișoara, dar cei care erau aici aveau permis de micul trafic. Puteai trece cu permis pe la Lunga sau pe la Jimbolia.
Eu am avut un unchi care a rămas în Germania din timpul războiului. Avea familie aici, dar și-a făcut alta acolo. Un văr de-al meu a plecat în 1981-1982 în Germania, cu o fată din Timișoara. Ea avea părinții acolo din 1979. Și a luat-o și pe mătușa mea, că era singură la Jimbolia. Mătușa mea a plecat doar cu o valiză și o poșetă. A reușit vărul să mai ia câte ceva, tablouri, colecție de timbre. Ea a plecat în Heidelberg, iar în 2007 am mutat-o la Wiesbaden. Acolo lucrează vărul meu. La asigurări la Raiffeisen. Mulți din Comloșu Mic sunt în Bavaria. Fratele meu este în Bamberg. Cu cumnata mea de la Bulgăruș. El a plecat în 1990. Noi nu am vrut să plecăm niciodată. Băiatul meu e plecat de 8 ani în Austria. Fratele meu a venit în 1995 și când a văzut cum arăta Jimbolia a zis că nu mai vine. Eu m-am dus de multe ori. Mai mult la mătușa, că avea nevoie de mine. Ea s-a întors din Rusia cu probleme și încet-încet a orbit.
Spuneți-mi, cum v-ați mutat aici?
În 2014, eu fiind în pensie din 2010, copiii au venit din Timișoara aici, la sat. După facultate. După 1990, când a murit mama și casa a rămas goală, vara, mai veneam acasă. Dar nu ne-am gândit niciodată că o să venim la sat.
Îmi spuneți niște rețete șvăbești?
Șmoră. Griș fript. O ceașcă de lapte cu una de griș la înmuiat, un pic de sare. 4-5 ore stă la înmuiat. Bați 2 ouă, gălbenuș separat și albușul separat. Zahăr, vanilie, scorțișoară după gust. Și o lingură două de făină. Le amesteci, albușul îl încorporezi că se face ca o pastă. Pui unt, 100 gr, sau ulei în tigaie lași să se încingă și torni compoziția asta la foc mediu. Și se mănâncă cu compot. Sau la spanac făceai găluște prăjite din pâine. Găluște cu prune cu puțălăi. Sau tăiței cu pesmet. Miercuri și vineri era mâncare fără carne. Dar lapte, ouă, brânză aveai voie.
Poveste publicată inițial în cartea cu povești de buzunar CĂMINE ÎN MIȘCARE. Volumul III (2019).
Interviu realizat de Nicoleta Mușat.
Redactare: Ana-Maria Ursu
Credit foto: Diana Bilec